Cristian Gentea explică pentru cetățeni cum va fi cofinanțată construirea stadionului! Cofinanțarea cu 25% a noului stadion ”Nicolae Dobrin” din Pitești a stârnit dispute după ce consilierii PNL s-au abținut de la votul din cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Pitești. Proiectul a trecut, astfel că municipalitatea va avea de plătit în jur de 70 de milioane de lei. Diferența de până la 495 milioane de lei va fi plătită de Guvern.

Proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Cristian Gentea, ce prevede aprobarea, alocarea şi virarea fondurilor necesare cofinanţării lucrărilor ce se vor realiza prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), a fost aprobat cu majoritate de voturi în cadrul unei şedinţe extraordinare, singurii care s-au abţinut fiind consilierii PNL. Astfel, administraţia locală va vira către CNI în cursul anului 2026, în baza unei convenţii de finanţare, peste 59 de milioane de lei fără TVA (peste 72 de milioane de lei cu TVA), reprezentând 25% din valoarea totală a lucrărilor de construcţii. Imediat au apărut reacțiile cu privire la această cofinanțare. S-a vehiculat faptul că banii vor fi luați de la investițiile în școli ( și nu vor mai putea fi încheiate lucrările de reabilitare) pentru a se asigura suma necesară construirii noului stadion.
”Voi explica de câte ori va fi nevoie”
Primarul Cristian Gentea infirmă zvonurile. Acesta a explicat în cadrul unei emisiuni de la Antena Pitești toate detaliile acestei confinanțări.
”Voi explica de câte ori va fi nevoie, mereu și oricui, care este situația noului stadion, cât împrumută Piteștiul și de unde provin banii pentru cofinanțare.Am doar rugămintea să vă informați corect și să nu vă lăsați influențați de mesaje false, minciuni deliberate sau scenarii legate de așa-zise deturnări de fonduri din împrumuturile pentru școli și alte invenții, toate făcute din interes politic. Regret sincer că unul dintre cele mai mari simboluri ale fotbalului românesc este aruncat în mocirla unor discuții fără sens”, a spus edilul.

Împrumutul are dobândă foarte mică
” Este cea mai mare sumă adusă vreodată pe un proiect în Pitești. Eram foarte bucuros la început când era cofinanțarea aceea de 1,7%. Acum situația economică a făcut Guvernul să impună acea confinanțare (n.r. 25%) Mie îmi convine? Nu-mi convine! Am respectat această ordonanță. Am venit în Consiliul Local. Bineîneles că au început discuțiile, de unde bani?! Am văzut postări prin care se spunea că am luat un împrumut pentru școli și licee și nu mai facem școli. Fals! Noi am făcut ce a trebuit în școli și licee și nu am folosit banii. Noi nu am folosit deloc din acest împrumut care este cu dobândă foarte mică de 0,6% și o perioadă de grație de 3 ani. Pe noi ne-a avertizat banca, dacă nu scoatem bani anul viitor se reziliază contractul. Noi de doi ani am făcut școli, licee, grădinițe, pentru că am avut un număr de 13 proiecte, o anexă la acest contact. Am zis că noi folosim banii pe aceste proiecte, pe cheltuieli neeligibile. Și ne-am descurcat cu toate, nu a fost nevoie să scoatem niciun ban. Avem alte 7 proiecte în derulare. Și am lăsat banii acolo pentru Liceul Dacia, Liceul Brâncuși, care este foarte aproape de final dar i-am lăsat și pe aceia, pentru grădinița ”Castelul Magic”, iar celelalte sunt în regulă. Acum ce urmează? Am transmis la Compania Națională de Investiții hotărârea (n.r. Consiliului Local). CNI a primit pe data de 10 octombrie proiectul tehnic final de la constructor, îl aprobă în comisia lor tehnico-economică după care se semnează. Eu sunt mandatat, prin acea hotărâre de consiliu local, să semnez convenția cu CNI pentru această cofinanțare. Se dă ordinul de începere, constructorul se apucă de lucrări și probabil că vine cu o factură către CNI, probabil în februarie sau martie pe o sumă de bani, să zicem 500.000 de euro. Atunci CNI anunță că avem de plată factura X în valoare de atât…Noi tragem de la bancă suma de plată și tot așa pentru partea de infrastructură. Sunt bani suficienți. Se va lucra masiv anul viitor. Mi s-a spus că nu le-am dat siguranța că la 1 ianuarie 2027 Guvernul va veni cu restul de bani. Pot eu să dau siguranța asta? Guvernul s-a angajat prin hotărâre în care a spus clar că la 1 ianuarie 2027 vine cu restul de bani. Noi o să dăm 14,5 milioane și Guvernul vine cu restul până la 100 de milioane (n.r euro)”, a explicat primarul Cristian Gentea.
Stadionul va avea o capacitate de 15.200 locuri
Guvernul României a aprobat în 2023 construirea noului Stadion „Nicolae Dobrin” din Piteşti, care, conform Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, va fi ridicat pe trei etaje (subsol, parter şi trei etaje) şi va avea o capacitate de 15.200 de locuri pentru spectatori şi 457 de locuri de parcare. Demolarea vechiului Stadion „Nicolae Dobrin” din cartierul Trivale, pe locul căruia urma să fie construită o nouă arenă, a început în septembrie 2023. Valoarea totală a proiectului se ridica la aproape 495 de milioane de lei din bugetul Ministerului Dezvoltării, iar durata de proiectare şi execuţie era stabilită la 36 de luni.














