În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc joi dimineață la sediul Primăriei Pitești, primarul Cristian Gentea a discutat cu jurnaliștii despre noile investiții dar și despre modul cum au fost implementate unele proiecte.

La întâlnire au fost prezenți, pe lângă primarul municipiului Pitești Cristian Gentea, și viceprimarul Lucrețiu Tudor și administratorul public Gelu Tofan. De asemenea în sală au venit și directori ai societăților din subordinea Primăriei Pitești.
Primul subiect abordat a fost cel al implementării sistemului e-ticket, în transprotul local și cel metropolitan. Primarul Cristina Gentea a precizat că sistemul se află în faza de testare și că el însuși și-a făcut abonament pentru a vedea dacă sunt nefuncționalități sau dacă sistemul funcționează cum trebuie. Acesta a mai precizat că declarația pe proprie răspundere și chestionarul privind datele de identificare ale beneficiarilor trebuie completate doar o dată, când se face primul abonament. Ulterior, acestea se află în baza de date și abonamentul poate fi prelungit. „Toată lumea îşi doreşte digitalizare, toată lumea îşi doreşte să scoatem hârtiile din tonete, sper să reuşim acest lucru în viitorul apropiat”, a afirmat directorul general al Publitrans 2000 S.A., Manuel Rotaru. Acesta a subliniat că identificarea călătorului în cadrul sistemului nou de e-ticketing se face o singură dată, pe baza codului numeric personal şi a menţionat explicit că nu există motive de îngrijorare pentru călători. Manuel Rotaru a mai spus că doar primul card emis de Publitrans va fi gratuit ulterior se va percepe un cost și pentru acesta.

11 străzi de pământ asfaltate
Un alt proeict de interes adus în discuție de Cristian Gentea a fost asaflarea unor străzi de pământ din Pitești. “În ultimele 5 luni am finalizat lucrările de modernizare a 11 străzi de pământ”, a declarat Cristian Gentea. Este vorba despre 9 străzi, prin Serviciul Investiţii: Azurului, Jan Constantinescu, Aurel Vlaicu, Spiru Haret,Nicolae Iorga, Velișoara Grigorești, Zamfirești, Bogdan Petriceicu Hașdeu și Toma Ghenea, iar Strada Intrarea Valea Geamăna si Despina Doamna sunt reabilitate prin ADP.
Lucrările includ asfaltarea carosabilului, canalizare pluvială pentru scurgerea apelor, trotuare pietonale, ridicarea căminelor la cotă, marcaje rutiere și semnalizare verticală. Fiecare stradă are proiecte adaptate specificului zonei pentru a asigura durabilitate și funcționalitate.














