Îmi e mai frică de prostia globală decât de încălzirea globală. De curând, am postat pe Facebook un text scris în maniera adepților lui Călin Georgescu:
”Siztemul.a aflat ca Domnul Calin Georgescu urma sa o viziteze pe advocata Vasilica Enache, advocata victima din blocul de la Rahova, dumnezeu so ierte care urma sa il apere an procesul deschis de Parchetul General. Avind o viziune a exploziei, duoamne Cristella la oprit sa plece de acasa an ultimul moment”.
Spre surprinderea mea, pe lângă cei care s-au distrat, au fost și unii care au luat falsul acesta grosolan în serios. Cineva a comentat ritos:
” Uneori, destinul pare să se joace pe muchie de cuțit între viață și moarte. Vizita neîmplinită a domnului Călin Georgescu către avocata Vasilica Enache – și avertismentul providențial al doamnei Cristella – arată că există forțe nevăzute care veghează atunci când omul nu mai poate prevedea nimic. O tragedie evitata la limită, dar și o dovadă că, în lupta dintre lumină și întuneric, semnele trebuie ascultate. Dumnezeu s-o ierte pe Vivi, și să le dea putere celor rămași să caute adevărul până la capăt”.
E și prostia bună la ceva, încearcă să ne convingă Erasm din Rotterdam în ”Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei”, în sensul că prostul rămâne tânăr mai multă vreme și îmbătrânește mai greu. Sincer, nu-l cred, fiindcă majoritatea proștilor sunt urâți și îmbătrâniți înainte de vreme.
În România, prostia a ajuns formă de relief pe partea psihologică, așa cum sunt Munții Carpați pe partea geografică. Prostia românească are duritate materială, poți să pui mâna pe ea, să o pipăi. Trebuie să recunosc că nicio lucrare despre prostie nu reușește să ne explice fenomenul, deoarece, așa cum arată Jean-Francois Marmion în „Psihologia prostiei”, prostia e universală, nu e opusul inteligenței, ci se întâmplă chiar să fie însoțită de ea, pentru că și oamenii inteligenți pot face alegeri prostești. În plus, prostul nu știe că e prost, ceea ce îl face adeseori periculos. Totuși, acest autor, pe care îl recomand, stabilește că simptomele prostiei sunt ignoranța agresivă, dogmatismul, gândirea binară și credința în teorii conspiraționiste. Nenorocirea este că nu poți convinge un prost că e prost, fiindcă prostia e imună.
La noi, a scris un „Tratat de prostologie” Radu Paraschivescu. Găsim aici ideea corectă că prostia se ia ca râia și nu doare. Prostia se strecoară în discursuri, comportamente și reflexe sociale și vine nu doar din lipsa educației, ci și din egoism, dispreț și autosuficiență.
Ceea ce aș adăuga, după ani îndelungați în care am studiat prostia pe rețelele sociale, este că această configurare spirituală este foarte confortabilă. Prostul se simte bine deoarece nu are îndoieli. Dintre toate stările de bine posibile într-o viață de om, starea omului prost este cea mai bună, adoarme vegheat de convingeri și se trezește mai convins decât a fost.
Internauții stupefiați se străduiesc să le pună proștilor în față o oglindă, sperând că, șocați de ceea ce văd, se vor trezi brusc din somnul prostologic. Cu disperarea omului care nu poate defini prostia, unii pun întrebări:
- ”De ce conspiraționiștii, convinși că-i omoară doctorii se mai duc la spital, cheamă salvarea, merg la controale sau urmează tratamente pentru diabet, tensiune etc?
- De ce putiniștii, convinși că Putin e tătucul lor și Rusia e muma lor, unde curge lapte și miere, nu se mută în Paradis?
- De ce proștii anti UE, convinși de occidentul decăzut, locuiesc și muncesc în continuare în coșmarul ăsta?
- De ce tradiționaliștii, care vor întoarcerea la Vatra strămoșească și la industria calului, nu fac asta și continuă să se bucure de avantajele tehnologiei?”
Nimeni nu poate răspunde.
Mi-a plăcut enorm următorul text, găsit pe internet, pe care l-am salvat în folderul de aur în care stochez mici capodopere:
”Analfabeții funcționali au cucerit internetul. Glumele nu mai sunt înțelese, sarcasmul a murit, iar ironia a fost declarată crimă împotriva „opiniei personale”.
Hoarde de giboni digitali stau lipiți de ecrane, cu degetele unse de muștarul de AUR și grăsimea micilor mâncați fără tacâmuri, explicând cum funcționează lumea.
Toți știu tot, despre tot.
De la politică la fizică cuantică. De la educație la conspirații.
Comentariile lor sunt pline de certitudini, dar goale de sens.
E o avalanșă de prostie cu pretenții de profunzime.
Și orice ai spune, e interpretat prost. Pentru că gibonul digital nu citește, el doar reacționează.
A dispărut umorul, a murit sarcasmul, și în locul lor a rămas un cor de oameni ofensați, nervoși și convinși că știu mai bine.
Serios, uneori îți vine să închizi tot, să-ți tragi o pătură peste cap și să spui doar atât:
Noapte bună, internet. Ți-a murit neuronul și ți-a rămas doar ego-ul”.
Nu vă mint atunci când spun că am uneori un puseu în care îi invidiez pe proști. Sunt, de cele mai multe ori, curați ca lacrima, sinceri și hotărâți să își apere eroic prostiile din capul lor. Din pricina îndoielilor, omul deștept devine moale ca mămăliga, în vreme ce prostul e tare ca fierul și iute ca oțelul. Inteligența are conștiința morții, prostia, pe cea a dăinuirii.
Când se îndrăgostesc, deștepții devin proști.
Proștii nu se îndrăgostesc niciodată fiindcă nu mai au spațiu.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
