Un incendiu de proporții a izbucnit, miercuri după-amiază, pe amplasamentul unui operator economic din municipiul Curtea de Argeș, pe strada Fabricii, într-un spațiu de depozitare a aparatelor electrocasnice.
La fața locului au intervenit pompierii argeșeni cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare intensă de fum, existând pericolul ca flăcările să se extindă la întreaga construcție.

Focul a distrus construcția pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, împreună cu aparatura electrocasnică depozitată în interior. De asemenea, s-au degradat tabla de pe acoperiș și structura clădirii.
Echipajul medical a acordat îngrijiri unei femei care a suferit un atac de panică, nefiind necesar transportul la spital.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al curentului electric. B.R.












