Să nu se supere prietenii mei virtuali, dar ei privesc lucrurile de la calculator, în vreme ce eu văd cum stă situația în teren. Pe ecrane, Ilie Bolojan e frumos, în realitate e hidos.
Cineva, care participă la ședințele din coaliție, îmi spunea că discuțiile ajung în următorul punct:
- MINISTRU: Am reușit o reducere a cheltuielilor.
- BOLOJAN: Da, dar câți oameni ați dat afară?
- MINISTRU: Nu a fost nevoie.
- BOLOJAN: Să îmi spuneți câți dați afară.
Există la noi, cei care am fost înnebuniți de perspectiva ajungerii la Cotroceni a Șarlatanului, tendința de a cauționa orice decid și fac Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Am sesizat această prejudecată și la mine și o consider periculoasă. La fel de periculoasă este și ideea că Ilie Bolojan va reuși să redreseze economia prin tăieri, înțelegându-se că taie privilegii. Combinate, cele două erori ne pot duce în situația în care să susținem pe rețelele de socializare doi oameni care nu merită.
Aș vrea să fie clar cum gândesc. A-i critica pe Dan și Bolojan nu înseamnă că îi vrea cineva pe Georgescu și Simion. E banal ce spun.
Toate cifrele arată că economia și nivelul de trai se prăbușesc. Nu intru în amănunte, știm toți ce se întâmplă. În vremea asta, Ilie Bolojan continuă să acționeze rigid, ca și cum problemele economice ale unei țări ar fi ceva mecanic, gen bielă – manivelă. Fiind mai fragil, capitalul românesc a intrat în vrie, ceea ce ridică suspiciunea că omul acționează la comandă externă, folosind alte metode decât cuplul Kovesi – Coldea, dar cu același efect. N-ar fi de mirare ca după încheierea madatului să îl vedem și pe Nea Ilie Sărăcie decorat cu Legiunea de Onoare.
De când în România ne aflăm sub asaltul suveraniștilor rudimentari și hipnotizați, ne ferim cât putem de orice teorii ale conspirației, dar asta nu înseamnă că suntem legați la ochi și obligați să credem doar în discursurile oficiale.
Așa cum Călin Georgescu pare omul Moscovei, Ilie Bolojan pare omul Parisului. De ce al Parisului și nu al Madridului sau al Abidjanului sau al Teheranului e simplu de înțeles, nu are rost să mă lansez în alte explicații, în afară de una singură. Face cum face Ilie Bolojan și dă semnale de sfidare a lui Donald Trump, ori nu ai de ce să faci asta decât dacă ești nebun sau macronist.
O mare problemă a prim-ministrului o reprezintă faptul că evită predictibilitatea. Nimeni nu știe ce face mâine, ce investiții vor fi aprobate, ce fonduri vor fi deblocate. Constructorii de pe șantierele mici și medii trăiesc de pe azi pe mâine și trimit muncitorii în șomaj.
Bolojan a apărut în prim-planul politic cu un singur argument, anume că la Oradea a dat oameni afară și a comasat vreo două instituții, printre care o mare revistă literară cu biblioteca județeană. Dezvoltarea municipiului nu s-a bazat însă pe trimiteri în șomaj, ci pe fonduri europene și guvernamentale. De aici, a plecat zvonul că acest om este cel mai potrivit, dar sunt pe cale să cred că avem de a face cu o manie, cu o idee fixă, nu cu o gândire complexă. Să nu se supere nimeni dacă aduc în discuție și înfățișarea, plus stilul de comunicare, rigid, încruntat, obsesiv.
Din câte observați, mă exprim prudent, refuz pamfletul, vin cu presupuneri, fiindcă așa cred că trebuie procedat în analiza politică. Se adună însă faptele, iar rezultatele indică degringolada. Bolojan nu e Javier Milei al Argentinei, nu taie cu drujba, ci cu un biet cuțit de bucătărie bont. Mai există și aspectul că Milei va fi ajutat de Donald Trump, în vreme ce Bolojan nu are ce să îi ceară lui Macron.
Dacă renunțăm la prejudecăți și o ascultăm pe Olguța Vasilescu, primarul performant al Craiovei, cred că îi putem da dreptate, dincolo de contextul politic: ”Aveam toţi alte aşteptări de la acest guvern. Pe de altă parte, noi ştim cum guvernează dreapta. Noi i-am văzut în 2010 cu Boc, i-am văzut în 2016 cu Cioloş, i-am văzut în 2020-2021 cu Cîţu şi cu Orban. Şi nu uitaţi un lucru, Cîţu şi Orban au lăsat deficitul României la 7%. Şi n-au făcut nimic în această perioadă. Au cumpărat nişte izolete şi au mai făcut nişte terenuri de sport în pantă”.
Mă rog, terenurile acelea de sport le-a făcut altcineva, dar nu mai contează.
Tot Olguța Vasilescu spune: ”Ce se întâmplă acum, în austeritatea dreptei? S-au blocat investiţiile, s-a blocat economia, tot mediul de afaceri e în cap, mai ales firmele de construcţii, nu s-au mai mărit pensii, nu s-au mai mărit salarii, ba dimpotrivă se vorbeşte foarte mult despre dat oameni afară pentru că ei aşa ştiu să guverneze”.
Aș fi fericit ca oamenii inteligenți care au refuzat să își dea votul escrocilor să renunțe cât se poate la prejudecăți și să nu infereze că Ilie Bolojan este un trofeu care trebuie apărat.
Închei printr-o provocare. Încercați să vă explicați faptul că deși nu seamănă deloc ca oameni, Nicușor Dan și Ilie Bolojan au o trăsătură comună, aceea că manifestă simpatii tefeliste. Nu aș fi crezut niciodată că aș putea vorbi despre tefelistul Bolojan, dar iată că a venit vremea. Situație în care văd în fundal Turnul Eiffel.
În loc de concluzie, voi spune că iubesc Franța, dar mult mai mult iubesc România, iar dacă Trump și Vance sunt golani, Macron rămâne nedefinit.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
