Olimpia Doru, nu este doar un nume sonor în peisajul antreprenorial argesean, ci și un exemplu de inspirație, care demonstrează că se poate atinge succesul la cel mai înalt nivel fără a sacrifica principiile sau viața personală. Este antreprenor de peste 30 de ani și este fondatoarea companiei New Design Composite și, de asemenea, este membră a echipei Maxwell Leadership Certified Team din 2014, dar și membră a Rotary Club Pitești Unity. Dincolo de viziunea strategică, Olimpia Doru este o susținătoare ferventă a valorilor, a dezvoltării personale și a rolului esențial al familiei ca sursă de putere. În cele ce urmează, vă invităm să descoperiți, într-un interviu deschis și sincer, secretele vieții sale de succes, provocările carierei sale impresionante și modul în care reușește să mențină echilibrul perfect între rolul de lider puternic și cel de soție și mamă împlinită.
Adriana Răbigan

Având în vedere că succesul este o perceptie personală, dvs cum definiți succesul?
— Pentru mine, succesul nu are o singură definiție. Cred că el se schimbă odată cu noi, cu fiecare etapă a vieții prin care trecem. Fiecare perioadă vine cu propriile priorități și ne provoacă să privim toate aspectele vieții — personale, sociale, profesionale, de sănătate sau financiare — ca pe un întreg. Mai târziu, pentru unii, apare și componenta spirituală, care aduce un sens mai profund tuturor celorlalte. Am învățat că succesul nu înseamnă să pui un aspect deasupra altuia, ci să găsești armonia între ele. Recunosc că, până acum, am oferit mai multă atenție unor domenii și am neglijat altele. Acum îmi dau seama cât de strâns legate sunt toate și simt că a venit momentul să îmi îndrept mai multă grijă și energie spre ceea ce am lăsat în urmă — sănătatea mea. Așa că, pentru mine, succesul înseamnă armonia dintre toate aceste părți ale vieții mele — atunci simt că sunt cu adevărat bine.
Cine și ce anume v-a influențat în mod special viața?
— Când mă gândesc la influență, gândul mă duce, înainte de toate, la părinții mei. Ei au fost primele mele modele, busola care m-a orientat în viață. Tatăl meu m-a învățat despre reguli, despre principii și valori — dar mai ales despre onoare, despre ce înseamnă să fii un om de cuvânt, indiferent de circumstanțe. De la mama mea am primit o lecție simplă, dar plină de înțelepciune: „nu toate muștele fac miere.” O vorbă care m-a însoțit mereu și m-a învățat să privesc lumea cu discernământ și să nu mă las amăgită de aparențe. Am plecat de acasă la doar 14 ani, purtând în suflet aceste învățăminte. De atunci, am încercat să nu mă abat de la ele și să-mi clădesc viața pe aceleași principii, indiferent de drumul pe care am mers sau de provocările întâlnite. Anii au trecut, iar influențele nu s-au oprit aici. Soțul meu, copiii mei, socrii, prietenii și comunitatea în care trăiesc — toți au contribuit, într-un fel sau altul, la omul care sunt astăzi. Faptele mele, alegerile mele, greșelile și reușitele — toate au lăsat urme adânci, dezvăluindu-mi, pas cu pas, cine sunt cu adevărat.
Care au fost pașii pe care i-ați parcurs din copilărie și până în prezent?
— Pașii mei nu sunt cu nimic diferiți de ai altor oameni. Am plecat de acasă după ce am terminat școala generală, am urmat liceul, apoi o școală profesională. Mai târziu, am simțit nevoia să revin la studii și mi-am completat educația liceală. De acolo au început mulți alți pași — cursuri, specializări, provocări și descoperiri. Am explorat domeniul afacerilor și al managementului, am urmat studii superioare și apoi un masterat. Dar parcursul meu nu s-a oprit aici. M-am apropiat tot mai mult de zona care mă definește cu adevărat ca om — dezvoltarea personală. Astăzi fac parte din echipa Maxwell Leadership România și sunt Manager Regional al Asociației Maxwell, roluri prin care am ocazia să contribui la creșterea și transformarea oamenilor. Fac tot ce ține de mine pentru a evolua, pentru a sprijini sistemul educațional din România și, în același timp, pentru a trăi o viață plină de semnificație. Din dorința de a continua să dau înapoi comunității, sunt și membru fondator al Clubului Rotary Pitești Unity, unde, alături de colegii mei, inițiem proiecte dedicate educației și dezvoltării tinerilor. Credem că adevărata reușită nu se măsoară în câștiguri imediate, ci în oameni formați pe baze solide — în valori, principii și dorința de a construi o lume mai bună.
Când ați înțeles că vreți să fiți un om de succes?
— Nu știu dacă pot spune că am înțeles atunci ce se întâmpla, dar știu cu exactitate momentul în care mi-am conturat visul — un vis mareț, dincolo de tot ce aș fi putut gândi sau fi, la acea vârstă. M-am născut în comuna Bîrla, iar acolo, aproape toți tinerii au făcut parte, la un moment dat, din formația de dansuri populare a comunei. Era o tradiție vie, o mândrie locală. Îi port o recunoștință veșnică regretatului profesor Voicu Dumitrescu, care, timp de peste 55 de ani, a coordonat această adevărată mișcare culturală. Datorită lui, dansurile populare din Bîrla nu doar că nu s-au pierdut, ci au evoluat spectaculos. Prin dragostea și pasiunea sa, a reușit să ne formeze, să ne unească și, fără să știe, să ne influențeze destinele. Al meu, cu siguranță, a fost unul dintre ele. Aveam doar 13 ani când am câștigat Premiul I la concursul de dansuri populare, iar apoi am mers la Pitești, la etapa județeană, unde am obținut locul al II-lea. Domnul profesor, mândru de noi, ne-a răsplătit efortul oferindu-ne un bilet la film, la ceea ce era atunci Cinema Dacia, și, dacă îmi amintesc bine, și un mic pachețel — un sandviș, am spune astăzi. A fost prima dată când am intrat într-un cinematograf. Totul mi s-a părut uriaș, impunător, plin de lumină. Și acolo, în sala aceea mare, am avut pentru prima oară un gând clar, limpede, care mi-a rămas în suflet pentru totdeauna: „Vreau să ajung un om mare. Vreau să fiu cineva. Pe atunci, nici nu știam exact ce înseamnă asta. Dar, punând cap la cap învățăturile părinților mei și acel moment de revelație, mi-am început, fără să-mi dau seama, călătoria numită viață.
Ce v-a motivat sau ce anume a determinat să fiți persoana care sunteți astăzi?
— Atunci când pleci, la o vârstă atât de fragedă, cu un vis adânc întipărit în minte, în inimă și în suflet — „Vreau să ajung un om mare. Vreau să fiu cineva” — tot ceea ce ești și tot ceea ce faci începe să se așeze în acea direcție. Pe măsură ce evoluezi, fiecare nou rol pe care îl îmbrățișezi — de soție, mamă, antreprenor, mentor sau speaker — devine parte din același drum. Fiecare etapă îți hrănește motivația, îți întărește determinarea și te apropie, pas cu pas, de esența visului tău. Nu mai poți schimba direcția, pentru că ea nu mai este doar un obiectiv. A devenit semnificația însăși a vieții tale.
De-a lungul călătoriei dvs prin viață ați schimbat definiția succesului?
— Răspunsul la această întrebare se află, de fapt, în prima parte. Da, pe măsură ce am înaintat în vârstă și am evoluat în diferitele planuri ale vieții mele, am schimbat definiția succesului, adaptând-o la cine eram în fiecare etapă.
Care au fost oportunitățile de evoluție în cariera dvs spre succes?
— Tot ce se întâmplă în jurul nostru — indiferent în ce plan al vieții ne uităm — reprezintă oportunități. Ceea ce ne definește cu adevărat nu sunt oportunitățile în sine, ci alegerile pe care le facem între ele. Ele conturează destinul nostru și traseul vieții noastre. Acesta este crezul meu, după care mi-am ghidat întreaga existență, încercând să iau decizii conștiente și să trăiesc cu sens fiecare moment.
Cine sunt oamenii din viața dvs care vă inspiră și care vă sprijină cu adevărat?
— Oamenii care mă inspiră sunt foarte mulți, și nu ar fi corect să nominalizez doar pe cineva anume. Uneori, chiar și un simplu trecător te poate inspira, mai ales într-o zi mai dificilă. Cei care mă sprijină însă merită menționați. Aici menționez familia mea, angajații companiei noastre, colegii din diverse organizații în care activez — asociații, ONG-uri sau organizații patronale — precum și partenerii și colaboratorii noștri. Fiecare dintre ei joacă un rol important în această călătorie pe care o numim viață și contribuie, în felul său, la parcursul meu.

Ce calitate sau trăsătură personală considerați că are cea mai mare contribuție în viața dvs?
— Dacă ar fi să enumăr, aș enumera două care mă definesc și mă călăuzesc în viață, acestea ar fi curajul și perseverența. Curajul mă ajută să fac pași noi, să înfrunt provocările și să ies din zona de confort, iar perseverența mă susține să continui chiar și atunci când drumul pare greu sau plin de obstacole. Împreună, ele stau la baza alegerilor mele și mă însoțesc în fiecare etapă a vieții.
Ați avut momente de cotitură în viața dvs, ce anume v.a motivat /determinat să mergeți mai departe sau să o luați de la început?
— Da, am avut numeroase momente de cotitură în viață, momente în care totul părea să se schimbe și în care trebuia să aleg: să merg mai departe sau să o iau de la început. Și de fiecare dată, răspunsul a fost același: familia. Familia mea nu este doar un sprijin, ci adevărata mea ancoră. În ei găsesc curajul să mă ridic după fiecare cădere, motivația să încep din nou și încrederea că orice provocare poate fi depășită. Ei îmi reamintesc mereu că viața capătă sens atunci când știi pentru cine lupți și că fiecare început este o oportunitate de a deveni cea mai bună versiune a ta.
Ce vă aduce bucurie în viață? Ce vă face fericit/ă? Ce vă dă siguranță?
— Tot ceea ce fac, gândesc și împărtășesc îmi aduce bucurie și mă face fericită. Siguranța? Cred că, în realitate, așteptarea ca cineva să ne ofere siguranță este mai mult o utopie și, de multe ori, ne poate limita profund. Prea mulți oameni așteaptă pasivi ca „cineva să le garanteze siguranța”, uitând să acționeze pentru cunoașterea de sine, pentru dezvoltarea lor și pentru a susține ideile sau visele pe care le-au avut cândva.
Adevărata siguranță nu vine de la alții — ea se construiește în interior, prin curaj, asumare și perseverență. Ea este rezultatul faptului că îndrăznim să ne descoperim, să învățăm, să riscăm și să acționăm pentru ceea ce contează cu adevărat.
Doriți să mai adăugați și alte aspecte relevante din viața dvs?
— Viața mea seamănă, în multe feluri, cu viața multor femei pe care le cunosc. Ceea ce am împărtășit nu este o rețetă universală, ci experiența mea, lecțiile și alegerile mele. Cititorii dvs sunt singurii care pot decide ce le este cu adevărat de folos. Ei aleg ce are relevanță pentru propria lor călătorie, ce le inspiră curaj, perseverență și dorința de a-și construi o viață plină de sens. La final, sper ca povestea mea să fie mai mult decât vorbe — să fie un memento că fiecare dintre noi poate transforma provocările în oportunități și poate trăi în armonie cu propriile visuri și valori. n














