Un tânăr aflat la volanul unui autoturim pe un drum comunal din Călinești a fost oprit pentru control, moment în care și șoferul și pasagerul s-au ales cu dosar penal.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești au oprit pentru verificări o mașină de teren. La volanul unui Jeep Patriot, care circula pe DC Călinești, se afla Andrei-Sebastian V, de 19 ani, din comuna Călinești. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că tânărul nu are dreptul de a conduce nici o categorie de autovehicule. Totodată în urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că autoturismul i-a fost încredințat de către un prieten de-al său, Ionuț R. în vârstă de 19 ani, din aceeași localitate, care la momentul depistării se afla în autoturism, pe locul din dreapta față. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui vehicul unei persoane despre care ştie că nu posedă dreptul de a conduce iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.















