Mircea Cărtărescu a scris o carte intitulată De ce iubesc femeile, iar eu voi scrie un articol numit De ce iubesc partidele.
Desigur, să declari că iubești partidele înseamnă, la noi, să te autodenunți că ești un prost. Comportamentul elevat este să disprețuiești partidele.
Îmi permit, totuși, să vin cu un scurt fragment dintr-unul dintre romanele lui Liviu Rebreanu care nu se prea citește, fiindcă nu se numește nici Ion și nici Răscoala. Este vorba despre Gorila. În romanul cu acest nume, un personaj sinistru, anume studentul Ion A Ionescu, spune:
- Politicienii și jidanii sunt nenorocirea neamului românesc!
Profesorul Cumpănașu îi răspunde:
- Așa, axiomatic, poate că e exagerat. Să nu uităm că politicienii români au știut să conducă destinele neamului încât am putut să ne realizăm idealul și am ajuns o țară mare și frumoasă!…Prin urmare nu trebuie să generalizăm.
Romanul Gorila a fost penultima scriere a lui Rebreanu, a apărut în 1938, iar acțiunea se desfășoară la începutul anilor 30, când fantoma legionară bântuia societatea. Personajul principal, Pahonțu, repetă și el ideea studentului Ionescu: ”Ai dreptate! Politicienii sunt nenorocirea neamului!”.
Poate că ar fi bine să reamintesc un adevăr atât de banal încât veți spune că astăzi scriu banalități. Democrația înseamnă politicieni, politicieni înseamnă partide politice. Cine urăște partidele urăște democrația.
Observ pe rețelele de socializare că 99% dintre comentarii sunt expresia urii, ori cel puțin a disprețului față de partide și politicieni. Probabil că autorii nu înțeleg că în acest fel pun o piatră la temelia unei posibile dictaturi. Ura și disprețul nu necesită argumente, deoarece sunt sentimente pe care le exprimi și cu asta, basta. Cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce privește critica. Atunci când critici, e necesar să argumentezi, ceea ce pentru majoritatea oamenilor este peste puteri. Dacă urăști și disprețuiești partidele, dai apă la moară dictaturii, dacă însă critici partidele și politicienii, ești în cadrul democrației.
Capisci?
Acestea fiind spuse, trec la a doua parte a titlului, anume la afirmația că m-am dus la congresul PSD. Dacă zici că iubești partidele, încă mai ai o șansă să fii considerat sănătos la cap. Sănătos dar prost. Dacă afirmi că te duci la PSD, ai belit-o (mă scuzați) deoarece în societatea de azi e de bon ton să stai departe de acest partid. Decenii de propagandă au făcut ca a te atinge epidermic de PSD să fie sinonim cu a lua lepră. Dacă ai luat lepră, nu mai poți fi în presă, deoarece trebuie să mergi la leprozerie. Apropo, cam în vremea în care se derula acțiunea din Gorila, marele reporter Brunea-Fox scria în Adevărul reportajul Leprozeria de la Lăcești.
Ce ziariști! Ce presă pe vremea aceea!
Lepros, nelepros, m-am dus la congres, unde m-am documentat preț de vreo două ore. Dați-mi voie să vă spun, la liniuță, ce am observat.
- Discursurile au exprimat ceva din disperarea acestui partid de a fi fost cel care a mărit întotdeauna pensii și salarii, de a fi contribuit decisiv la intarea în NATO, UE și Schengen, pentru a se trezi disprețuit ca și cum ar fi lepra României. Vorbitorii au fost în dificultate, deoarece erau nevoiți să ocolească adevărul despre procesul care a dus la acest dispreț. Ar fi trebuit să dea vina pe anumite forțe care au dorit să țină acest partid la respect și l-au ținut prin intermediul statului paralel transfrontalier. Chiar dacă toate partidele au furat, singurul hoț a fost definit ca fiind PSD. Chiar și în acest moment, nimeni de la tribună nu știa dacă nu cumva ridicând glasul nu se va trezi cu un dosar mai mult sau mai puțin închipuit. PSD trebuie, precum leproșii lui Brunea-Fox, să pipăie realitatea, pentru a vedea câtă libertate își poate permite pentru a nu păți vreo nenorocire pe persoane fizice, cum a fost cazul cu Liviu Dragnea, Olguța Vasilescu și mulți alții.
- Vorbitorii au fost conștenți că pentru a depăși momentul este nevoie de o altă retorică, mai elaborată, poate chiar mai ipocrită. Trebuie să fii în ton cu vremurile în care românii nu mai acceptă totala dominație de la Bruxelles. S-a spus că, la nevoie, PSD trebuie să îi spună NU Ursulei von der Leyen. I-ar putea spune asta șefei chiar și în legătură cu ajutorul acordat Ucrainei, care adaugă mult la deficitul bugetar? Nimeni nu a îndrăznit să formuleze problema.
- În sală, am observat că încă mai există speranța că PSD ar putea renaște. În fond, derapajele lui Călin Georgescu, grobianismul lui Simion și, mai ales, austeritatea maladivă a lui Bolojan sunt argumente încurajatoare pentru pesediști.
Unii au spus, în mod greșit, că PSD se va îmblânzi după congres. De fapt, tocmai asta e întrebarea, anume cât de conciliant va fi Sorin Grindeanu, cât curaj va avea sau cât îl vor lăsa colegii să fie de curajos, câtă vreme reflexul fricii va funcționa. Dacă îmi permiteți un pronostic, PSD va risca, fiindcă nu are altă șansă.
În discurs, Sorin Grindeanu a promis că nu va trece al treilea pachet bolojenist fără ca acesta să cuprindă un set de măsuri de relansare economică. Orice formulă de relansare presupune însă bani. Nu trebuie să fii Galbraith pentru a ști că pentru asta e nevoie ori de acceptarea unui deficit mai mare, ori de temperarea înarmării și a ajutorului pentru Ucraina. Tertium non datur.
Pentru că trebuie să închei articolul, renunț la detalii, dar nu și la reiterarea ideii că iubesc democrația și, în consecință, partidele. Pe toate.
Pe fiecare, într-un fel.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
