Miercuri, un bărbat a fost reținut după ce a amenințat-o cu moartea pe concubină. Cu puțin timp înainte de comiterea faptei, Judecătoria Pitești emisese împotriva lui un ordin de protecție valabil 6 luni. A plecat de la instanță furios, a aștepatat-o pe femeie în stația de autobuz și imediat cum aceasta a coborât, fără să păstreze distanța față de ea a început să o injure și să o amenințe.
Gheorghe Cornel T., de 48 de ani, din Ștefănești, avea de mult timp o relație de concubinaj. Nu de puține ori acesta a provocat scandal și a lovit-o pe femeie. Aceasta suna la 112, cerea ajutorul dar, de teamă, nu accepta să fie emis ordin de protecție împotriva lui. Asta până pe 6 noiembrie când s-a certat din nou cu bărbatul și le-a spus oamenilor legii că se teme pentru viața ei. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis un ordin provizoriu împotriva lui Gheorghe Cornel T.
6 luni nu avea voie să se apropie de femeie
Femeia a mers mai departe și s-a adresat instanței, iar miercuri 12 noiembrie, Judecătoria Pitești a admis cererea și a emis împotriva agresorului un ordin de protecțe valabil 6 luni porivit sentinței magistraților, el nu avea voie să se apropie la mai puțin de 20 de metri de femeie sau de locuința ei, nici să ia legătura cu ea telefonic, prin corespondență sau prin intermediul altor persoane. După ce a aflat decizia, Gheorghe Cornel T. a plecat nervos de la Judecătoria Pitești. Nu a ținut cont de interdicțiile pe care le avea și a așteptat-o pe femeie în stația de autobuz, la Ștefănești. De cum a coborât din mașină, femeia a fost ameninată cu moartea, înjurată și jignită. Ea a sunat la 112 și polițiștii au întocmit pe numele lui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție și amenințare, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
În urma probatoriului administrat și a parcurgerii etapelor procesuale, bărbatul de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.















