Îmbrăcăminte Tommy Hilfinger, Versace, Gucci, Kalvin Klein, vândută pe stradă, la Curtea de Argeș. Nu, nu s-a făcut un bulevard Champs-Élysées a magazinelor de lux în orașul Basarabilor, ci este vorba de doi vânzători ambulanți luați la întrebări de polițiști. Cei doi vindeau fake-uri ale mărcilor celebre și s-au ales cu dosar penal.
Cei doi au fost prinși vineri 14 noiembrie de către polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș. Se aflau pe strada Valea Iașului din municipiul Curtea de Argeș, în apropiere de Pița Ivancea. Vilmus și Narcisa S. de 35 și de 33 de ani, din Râmnicu-Vâlcea, județul Vâlcea, ofereau spre vâzare un total de 39 de articole vestimentare purtând însemnele, desenele și modelele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Ca urmare a celor constatate, pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similar, conform art. 102, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, prejudiciul cauzat urmând a fi comunicat de tituarii mărcilor.















