Ilie Bolojan a propus un nou val de tăieri, de data aceasta, 10% din salarii, de la toate ministerele. Totodată, insistă ca banii colectați din majorările de taxe pe imobile și mașini să meargă în întregime la bugetul de stat. Se așteaptă și alte tăieri, disponibilizări, precum și efecte în lanț pentru inflație, nivelul de trai și investiții.
Amploarea neașteptată a acestor măsuri pare a ascunde un secret.
Este vorba despre ajutorul pe care România, ca membră UE, îl acordă Ucrainei, din rațiuni strategice, juridice, umanitare pe care românii le pot înțelege. În marea lor majoritate, cetățenii noștri nu și-ar dori ca Rusia să câștige războiul.
Românilor nu li s-a spus însă clar cât reprezintă sacrificiul lor. Poate nici măcar nu e un sacrificiu, dacă cifrele sunt nesemnificative. Înțeleg că a fost nevoie să întrebe auristul Gheorghe Piperea la Consiliul Fiscal pentru a afla că cifra nu e mare, în sensul că România a oferit Ucrainei, din 2022 până în 2025, aproximativ 1,5 miliarde de euro, respectiv 0,2 din PIB-ul pe 2021.
Potrivit spotmedia.ro din septembrie 2025: ”Premierul Ilie Bolojan a declarat că sprijinul acordat de România Ucrainei se ridică la aproximativ 1,5 miliarde de euro, adică în jur de 0,2% din PIB, contrazicând astfel afirmațiile fostului premier Marcel Ciolacu, care susținea că războiul din Ucraina ar fi costat România între 2 și 3% din PIB”.
Rămâne însă în memorie informația oferită de Corina Crețu în urmă cu doi ani! Spunea europarlamentarul român în felul următor:
„România a arătat solidaritate faţă de Ucraina, de la declanşarea războiului, iar după estimările făcute, ajutorul oferit Ucrainei depăşeşte 3,5% din deficitul bugetar. De asemenea, exportul de grâne din Ucraina prin intermediul culoarelor de solidaritate care dă acces produselor ucrainene la piaţa internă fără respectarea standardelor europene au grevat fermierii români şi a adus prejudicii sectorului agricol român. Comisia Europeană a arătat flexibilitate pentru alegerea măsurilor de atingere a obiectivelor fiscale de către România”, a susţinut Creţu.
Cum s-ar spune, Comisia arată indulgență. Pentru ce sumă, de 0,2 din PIB-ul pe 2021, cum susțin Consiliul Fiscal și premierul Bolojan, ori de 3,5 din PIB-ul pe 2023, cât spune Corina Crețu, ori de 2 – 3 % cât spune Bolojan că ar fi susținut Ciolacu? Diferențele sunt mari, mai mari chiar decât tăierile operate de Bolojan, iar dacă luăm în calcul și ”indirectele” despre care cândva vorbea Ciolacu, am putea descoperi că am fi stat bine cu deficitul.
Pe site-ul oficial al Comisiei Europene găsim cifra ”Echipei Europa”:
”În total, sprijinul acordat Ucrainei de UE de la începutul războiului de agresiune al Rusiei se ridică la 187,3 miliarde EUR. Acesta include:
- peste 100,6 miliarde de euro puse la dispoziție până în prezent de Echipa Europa pentru a sprijini reziliența economică, socială și financiară generală a Ucrainei
- 66 de miliarde de euro în măsuri de asistență militară
- până la 17 miliarde EUR pentru a ajuta statele membre să răspundă nevoilor ucrainenilor din UE
- 3,7 miliarde de euro din veniturile din activele imobilizate rusești.”
Să fi participat România doar cu 1,5 miliarde euro din cele aproape 200 miliarde euro, ori cifra merge mai mult spre ceea ce spunea europarlamentarul Crețu? Nu știm și nu ne putem exprima.
Ziare.com ne uimește cu calculele: ”Sprijinul militar, umanitar și financiar al României pentru Ucraina, în perioada februarie 2022 – iunie 2025 se ridică la 1,5 miliarde de euro, respectiv 0,6% din PIB-ul anului 2021, când valoarea acestuia s-a ridicat la 240 de miliarde de euro. Cu alte cuvinte, 14,4 miliarde de euro în trei ani și jumătate”. (???)
Mai aflăm de la Comisia Europeană că Ucraina va avea nevoie anul viitor de peste 70 de miliarde de euro pentru a-și finanța lupta împotriva agresiunii ruse, sumă care va trebui suportată în mare parte de cele 27 de state membre, potrivit unui document al Comisiei Europene care prezintă trei opțiuni pentru a atinge acest obiectiv, potrivit France Presse.
Președintele Nicușor Dan știe despre ce este vorba, deoarece Uniunea Europeană s-a angajat, în cadrul unui summit al liderilor săi din octombrie, să finanțeze efortul de război al Ucrainei pentru perioada 2026-2027.
Conform estimărilor Fondului Monetar Internațional (FMI), citate în acest document, nevoile de finanțare ale Ucrainei vor ajunge, în total, în această perioadă, la aproximativ 135,7 miliarde de euro, din care 51,6 miliarde sub formă de sprijin militar numai pentru anul 2026.
Comisia Europeană a avertizat că în lipsa sprijinului european, Ucraina se va trezi fără bani încă de la sfârșitul primului trimestru al anului viitor.
Așadar, în următorii doi ani, UE va sprijini Ucraina cu circa 136 miliarde euro. Din nou, aceeași întrebare: România vine tot cu 1,5 miliarde? Ar părea bizar și nu ar justifica afirmațiile repetate ale președintelui Dan că mergem până la capăt.
Când se vorbește la noi despre tăieri de salarii și investiții, problema ajutorului de război, la care se adaugă cheltuielile cu înarmarea, rămâne nerostită. Partidele din coaliție o ocolesc și nici măcar AUR nu se exprimă, preferând doar unele aluzii. În mod aproape sigur, supraviețuirea politică în România depinde de ocolirea acestui subiect cel puțin parțial, de abordarea lui într-o formă atât de diplomatică încât nimeni să nu știe nimic.
În vremea aceasta, propaganda a înregimentat nume grele care să îi ridice statuie lui Ilie Bolojan, astfel încât să nu îndrăznească nimeni să se atingă de el. Filosoful Gabriel Liiceanu îl compară pe Bolojan cu Moise. După această enormitate, au fost lansate alte texte care au devenit virale pe Facebook. Într-unul stă scris:
” Într-o țară în care tăcerea este, adesea, moneda cea mai răsplătită, iar mediocritatea e un pașaport sigur spre avansare, Bolojan a ales un drum care rănește. Atacul furibund împotriva sa este cel mai elocvent barometru: el demonstrează că se poate și altfel. Acolo unde este cel mai vehement contestat, se desenează, de fapt, cea mai clară graniță: diferența dintre un politician al interesului și un administrator de destine publice cu vocație”.
Cred că cineva ia în calcul faptul că românii sacralizează cheltuielie ascunse pentru război și nu vor îndrăzni să solicite explicații. S-a mers din aproape în aproape și nimeni nu a spus nimic, preferându-se o singură variantă, aceea că dacă nu facem sacrificii, ne așteaptă incapacitatea de plată.
Incapacitatea de plată ar presupune încetarea plăților pentru efortul de război? Iată un paradox.
Cred că există obligația ca statul să fie sincer cu cetățenii săi, că trebuie ca Ilie Bolojan să se facă demn de laudele care i se aduc și să își asume transparanța, cerând aprobarea CSAT pentru a face publice cheltuielile reale, în condițiile în care legea sancționează dezinformarea.
Dar dacă onorata Comisie Europeană ne impune să păstrăm secretul, așa cum s-a întâmplat în legătură cu unele cheltuieli din pandemie?
În acest caz, recunosc că nu avem decât să cântăm o doină de jale, așa cum am mai făcut-o în istorie.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
