Acasă Rubrici Fapt Divers Și-a bătut concubina și i-a aruncat telefonul în foc!

Și-a bătut concubina și i-a aruncat telefonul în foc!

0

Un bărbat din comuna Mălureni a fost reținut după ce și-a bătut concubina și i-a aruncat telefonul în foc. El este cercetat pentru violență în familie. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile. Bărbatul este monitorizat cu brățară ca să nu se apropie de fosta concubină.

În ziua de 20 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au demarat cercetările într-un dosar privind săvâșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, în condițiile violenței în familie, amenințare și distrugere.

Polițiștii au fost sesizați în aceeași zi, de asistentul social din cadrul Primăriei Mălureni, despre faptul că o femeie de 32 de ani, din Păuleasca, în ziua de 18 noiembrie a.c., pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, ar fi fost agresată fizic și amenințată cu acte de violență fizică, de către concubinul ei, de 38 de ani, care i-ar fi distrus și telefonul mobil, în aceeași împrejurare.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care s-a stabilit obligarea bărbatului la păstrarea unei distanțe de 100 de metri față de victimă, reședința acesteia și membrii familiei.

Totodată, în conformitate cu prevederile Legii 146/2021, privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare, bărbatului i s-a aplicat un dispozitiv electronic de supraveghere (brățară).

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.