Profesor prin vocație și lider prin echilibru, Dumitru Tudosoiu reprezintă una dintre cele mai respectate figuri ale învățământului argeșean și național. De-a lungul carierei sale, a reușit să transforme administrația educațională într-un spațiu al dialogului, al performanței și al respectului față de elevi, profesori și comunitate. Sub coordonarea sa, Inspectoratul Școlar Județean Argeș s-a remarcat prin proiecte inovatoare, prin susținerea excelenței și prin deschiderea către modernizarea procesului educativ, fără a pierde din vedere valorile autentice ale școlii românești.
Pentru prof. Dumitru Tudosoiu, „când profesorul de la catedră este bine lăuntric, se echilibrează, de fapt, toată școala din jurul lui elevi, colegi, părinți”. De aici pornește viziunea sa: O școală în care omul din spatele meseriei este respectat și nu epuizat de stresul birocratic, iar copiii sunt priviți în întregimea lor, nu doar prin note și statistici seci. Biroul lui este mereu deschis, are o disponibilitate uimitoare, descurcă și nodul gordian, găsește întotdeauna o soluție și reușește să transforme provocările în spații de creștere pentru toți. Cunoaștem cu toții importanța fiecărei discipline din curriculum în educarea și formarea caracterului copilului, discipline care vizează atât pregătirea lui în domeniul științelor exacte, cât și în cel al științelor socio-umaniste. Inspectorul școlar general susține ca elevii să-și poată exersa, în deplină libertate, pornirea interioară firească spre frumos, bine și adevăr, prin proiecte care valorifică spiritualitatea, artele și sportul.
În viziunea sa, nu punem accent doar pe inteligența cognitivă, ci și pe inteligența emoțională și relațională, atât de necesare într-o lume marcată de stres, invidie și nesiguranță. Este de acord să ne inspirăm din modelul danez și finlandez de educație, dar întotdeauna cu discernământ, păstrându-ne unicitatea, rădăcinile, cultura și specificul nostru românesc. Ca părinte care își ține copiii în Argeș, prof. Dumitru Tudosoiu știe cât de important ar fi ca, în timp, să se creeze o infrastructură care să le permită copiilor să primească meditații și masă caldă la școală, într-un mediu sigur. În realitate, după ore, îi mai „educă” tableta, televizorul și gașcă încă vreo două, trei ore, uneori până târziu în noapte. De aceea, școala trebuie să rămână un spațiu de echilibru: locul unde copilul este protejat, ascultat, provocat să gândească critic și să crească frumos.
În societatea actuală, provocările sunt multiple, iar școala este chemată să găsească soluții pentru fiecare problemă pe care o constatăm în comunitățile noastre: de la prevenirea și combaterea violenței până la conștientizarea efectelor avalanșei de fake news, de la atitudinea față de consumul de substanțe interzise până la diminuarea procentului național al analfabetismului funcțional. În toate aceste direcții, prof. Dumitru Tudosoiu promovează implicarea tinerilor, parteneriatul cu familia și comunitatea și cultivă o cultură a responsabilității, în care educația nu este doar transmitere de informații, ci formare de caractere. Cunoscut pentru dinamismul, generozitatea, seriozitatea și spiritul său de echipă, el rămâne un promotor al educației de calitate, un susținător al profesorilor și al tinerilor care fac din școală o misiune, nu doar o instituție. Prin viziunea și implicarea sa constantă, prof. Dumitru Tudosoiu s-a impus ca model de conducător care inspiră, ascultă și construiește, făcând din educația argeșeană un reper la nivel național. Pr. Psih. Rafael Vintilă

Având în vedere că succesul este o percepție personală, dumneavoastră cum definiți succesul?
– Cred că percepem succesul într-o manieră diferită, în etape diferite ale vieții: ceea ce ne împlinește, ne definește și ne face să credem că suntem acolo unde totul are sens pentru noi, se schimbă ca și noi. Cred că propria percepție a succesului evoluează odată cu noi. Singura constantă în opinia mea, rămâne satisfacția personală, ca unitate de măsură!
De-a lungul călătoriei Dvs prin viaţă, ați schimbat definiția succesului?
– Cumva răspunsul la prima întrebare, validează și pentru aceasta. Da, modul în care am simțit să definesc succesul, a crescut odată cu mine și când spun asta, nu mă refer la ambiții! Dacă în adolescenţă, succesul putea fi măsurat prin trofee la baschet, acum succesul înseamnă să ofer sprijin, să faciliteze, să creez cadrul propice, să ofer suport obiectivelor ambițioase ale adolescenților sau ale copiilor, așa cum eram și eu. Acum, definiția succesului s-a maturizat iar focusul s-a schimbat de la mine, la toți cei pe care îi pot ajuta!
Când ați înțeles că trebuie să fiți un om de succes?
– Am înțeles devreme și aici cu siguranță, mentalitatea și formarea de sportiv, au avut un cuvânt greu de spus – că experiența creşte cu fiecare drum, joc, acțiune dar rezultatele sunt cele care se numără pe tabelă! A atinge obiectivele stabilite, mi-a setat dintotdeauna măsura în ceea ce mi-a stârnit interesul și în care am investit energie și focus. Și mi-am dorit să atrag aceste obiective în primul rând!
Când ați făcut primul pas spre scopul Dvs?
– Pot spune că indiferent de direcția în care aleg să mă implic, întotdeauna primul pas, este decizia de a acționa cu curaj. Determinarea este definitorie și aleg să fiu hotărât, în pasul unu al oricărui demers.
Ce v-a motivat să alegeți drumul pe care ați mers în viață?
– Motivația a fost dintotdeauna aceea de a ajuta și a aduce valoare în domeniul meu de activitate. Cred în importanta fundamentală a educației, în impactul crucial asupra vieții noastre. Mă motivează energia adusă de fiecare generație, suflu nou. Ce facem în sistemul de educație? Construim pentru viitor, atât pentru copiii pe care-i îndrumăm, cât și pentru fiecare dintre noi. Am ales un drum plin de satisfactii și l-aș alege din nou, oricând!
















