Din punctul meu de vedere
Avem o mare problemă, ea vine, după părerea mea, pe locul trei, după război și încălzirea globală, anume încrederea excesivă, uneori fanatică, în propriile opinii. Ni s-a spus, pe multe canale de comunicare, începând cu școala, continuând cu televizorul și rețelele sociale, că trebuie să avem încredere în noi, să fim noi. Be You este o marcă de cosmetică. Într-o vreme, cărțile de înțelepciune ne spuneau că e necesar să fim prudenți și sceptici, dându-ni-l drept exemplu suprem pe Socrate și exprimarea lui ”Știu că nu știu nimic”, în timp ce astăzi avem librării pline cu lucrări de dezvoltare personală în care lozinca este să ne formăm un fel de a fi și să ținem cu dinții de el.
Sună frumos să fii tu însuți, problemele apar însă atunci când tu ești o moleculă socială care votează și postează, exacerbându-și încrederea și ignorând opiniile contrare, ba chiar batjocorindu-le cu toată energia. Cele mai noi cercetări cu privire la viitor ajung la concluzia că dăm pe dinafară de orgoliu și subiectivism.
Recenta dezbatere mondială, în miezul căreia ne aflăm încă, privitoare la planul de pace pentru războiul din Ucraina, a surexcitat opinia publică într-atât de mult încât articolul meu precedent în care spuneam că mă bucură negocierile a fost sancționat drastic de unii internauți. Pacea a devenit hidoasă, negocierea s-a transformat în otravă, ceea ce poate semnaliza o intoxicație morală aproape letală.
Aproape disperați că omenirea nu găsește un mod de gândire solidar și întemeiat pe cunoaștere, autorii cărții ”Gândirea mileniului trei”, bestseller în România, la această oră, ne îndeamnă ca atunci când emitem o opinie, să privim concomitent și în sens opus.
Aș vrea să iau un exemplu concret și vă supun atenției următorul text care circulă pe Facebook:
”Fostul analist CIA, Larry C. Johnson, a vorbit la podcastul Judging Freedom – găzduit de judecătorul Andrew Napolitano – despre o presupusă fraudă masivă implicând ajutoare occidentale pentru Ucraina, în valoare de aproximativ 48 de miliarde de dolari, care ar fi fost deturnate și spălate prin bănci estoniene. Conform lui Johnson, Departamentul Apărării SUA investighează o schemă uriașă de corupție legată de ajutoarele militare și financiare trimise Ucrainei de la începutul conflictului cu Rusia. Fondurile destinate înarmării și susținerii efortului de război ar fi fost deturnate de oficiali ucraineni din cercul președintelui Volodimir Zelenski. Johnson susține că majoritatea banilor au ajuns în conturile personale ale lui Zelenski și ale apropiaților săi. El descrie asta ca „cel mai mare caz de corupție” din istoria recentă a Ucrainei, care ar pune în pericol întregul efort de război, prin scăderea moralului și a credibilității”.
Ce facem când citim aceste afirmații? Avem câteva posibilități: să spunem că sunt emise de proruși, să le acceptăm tale quale, ori pur și simplu să le adăugăm gândirii noastre pentru a le putea ulterior verifica, pune în context, valorifica sau arunca la gunoi. A lua în calcul astfel de texte îl poate face pe acela care le consideră conspiraționiste să își atenueze părerile despre puritatea și eroismul regimului de la Kiev. Vă rog să observați că nu am folosit exprimarea ”să își schimbe părerile”, vorbind despre atenuarea lor, ceea ce implică o deschidere spre comunicarea cu cei care împărtășesc astfel de teorii.
În paranteză fie spus, s-a ajuns la paradoxul în care clasa politică românească este considerată coruptă, în vreme ce clasa politică ucraineană este văzută ca fiind cinstită. Lucrând cu astfel de ingrediente, devine logic faptul că nu vom găsi soluții bune pentru raportarea la acest război.
Poate să sune prezumțios faptul că vin cu un citat dintr-o carte, dar voi risca. În ”Gândirea mileniului trei/ Cum să găsești sens într-o lume fără sens”, la pagina 369, stă scris: ”Trebuie să înțelegem modalitățile în care ne înșelăm singuri în privința acestei realități când nu înțelegem dovezile noastre nesigure (zgomotoase). Trebuie să construim corect pe baza indiciilor probabiliste care ne sunt date. Să prosperăm când știm cum să profităm de cei care ne contrazic suficient pentru a ne permite să întrezărim unde ne-am blocat într-un punct de vedere incorect. În plus, putem să înaintăm mai rapid când avem posibilitatea de a alege experții care demonstrează înțelegerea lor, a tuturor acestor concepte fundamentale, cei care, de exemplu, caută ei înșiși viziuni contrare”.
Mărturisesc că am citit de câteva ori aceste rânduri înainte de a-mi spune că le-am înțeles. Am subliniat termenii care spun că ne putem înșela singuri, că indiciile pe care le avem sunt probabiliste, că e nevoie să ne încredem măcar puțin în acei oameni care știu să apeleze și la viziuni contrare propriilor viziuni. Am ajuns la concluzia că astfel de oameni trebuie căutați atunci când ne referim la probleme atât de dificile și de semnificative pentru viața noastră cum este acest nenorocit de război din Ucraina.
Îmi pare rău că am complicat lucrurile, dar cred că nu se putea să transmit altfel ideea principală a acestui articol, anume că pentru a ne forma opinii juste trebuie să fugim de militanți, de cei care ne pun în față un singur punct de vedere. Trebuie să fugim de ei sau, dacă nu putem deoarece nu găsim decât militanți, să fim atenți și la cei care militează în sens contrar.
Cred că societatea românească a rămas în trendul veștejirii mișcării nenorocite inițiate de gruparea Călin Georgescu. În legătură cu aceasta, am fost câteva milioane de acord că avem de a face cu o manevră perversă și trădătoare, avându-l în centru pe acest guru pervers. Din inerție, în acest moment ne temem de probabilism deoarece în legătură cu Georgescu și Simion nimic nu este probabilistic, totul e clar. Următoarele probleme care ne apar în față nu sunt însă la fel de clare, iar planul de pace pentru Ucraina face parte dintre acestea.
De mii de ani, omenirea și-a construit repere solide, valori în afara cărora ar fi dispărut. Una dintre acestea este pacea.
Cândva, căutând pacea, Neville Chamberlain, Lord Halifax și Edouard Daladier s-au înșelat și au căzut în capcana lui Hitler. Privind înapoi, îi considerăm niște naivi, dar asta nu înseamnă că ar fi putut lua altă decizie.
În privința unor repere decisive pentru umanitate, cum ar fi nașterea, iubirea, viața și moartea, războiul și pacea, un strop de naivitate poate fi bun. Antonimul naivității este luciditatea, dar adeseori aceasta devine scepticism, cinism sau chiar răutate.
Am încercat să arăt că pacea nu e pe Facebook. Parafrazându-l pe Milan Kundera: pacea e în altă parte.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în ziele de luni și joi)
