Comunitatea sportivă din România este în doliu după ce Gabriel Moiceanu, Maestru Emerit al Sportului, membru al Generației „Eroica” și unul dintre cei mai valoroși cicliști pe care i-a avut vreodată țara noastră, s-a stins din viață. A lăsat în urmă o moștenire uriașă și o carieră exemplară, construită cu muncă, disciplină și talent.

Născut la 12 august 1934, la Câmpulung Muscel, Moiceanu a debutat în ciclism în 1952, sub îndrumarea antrenorului Sergiu Chirilovici. Legitimarea la clubul Dinamo București i-a deschis drumul spre performanță, sportivul devenind, în scurt timp, unul dintre numele de referință ale ciclismului românesc.
O carieră impresionantă
Gabriel Moiceanu a fost câștigătorul Turului României în 1958 și a urcat de patru ori pe locul al doilea (1956, 1959, 1961 și 1965). Rezultatele sale au depășit granițele țării: în 1964, alături de echipa națională, a obținut locul al doilea în celebra Cursă a Păcii, una dintre cele mai importante competiții internaționale ale vremii.

A obținut 20 de titluri de campion al României, dintre care patru la fond, și a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Roma (1960) și Tokyo (1964). În 1968, a încheiat pe poziția secundă Tour du Maroc, confirmându-și statutul de sportiv complet la nivel internațional.
Mentor și formator de generații
După retragerea din activitatea competițională, Moiceanu nu s-a îndepărtat niciodată de sportul care l-a consacrat. A devenit antrenor și a condus Clubul Sportiv Muscelul, modelând sportivi și creând continuitate într-un domeniu în care performanța cere sacrificii.
La Muzeul Județean Argeș, secția dedicată sportului argeșean găzduiește o expoziție permanentă ce îi prezintă trofeele, medaliile și documentele istorice ale carierei.
Un om iubit și respectat
Vestea dispariției sale a fost primită cu profundă tristețe de lumea sportului și de comunitatea din Câmpulung Muscel.

„Dumnezeu a chemat la EL un om drag mie, un prieten de la care am învățat multe și cu care am împărtășit povești ori de câte ori treceam pe la el. O să-mi lipsească cozonacul frământat de el, sfaturile și glumele cu substrat. Drum lin, campionul meu!”, a transmis Gabriel Moiceanu de la ADI Servsal Argeș, într-un mesaj de adio publicat pe rețelele de socializare.
Acesta a reamintit și faptul că povestea de succes a marelui ciclist a fost prezentată în Revista „Născut pentru Sport – Argeș”, nr. 1, ediția 2024.
Programul funeraliilor
Trupul neînsuflețit este depus la Capela Bisericii Sfântul Nicolae din Câmpulung Muscel.
Înmormântarea va avea loc joi, 4 decembrie 2025, la ora 12.00, în București.
Transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și respectat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de marii campioni ai României. B.R.















