E destul atâta: Mitică – de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni.
Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian.
El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv.
Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate.
(Am citat din Caragiale).
x
A fi idiot în vremea noastră nu mai constituie o culpă personală. Școala, rețelele sociale, mesajele politice, mass media, plus ”lemnul strâmb” al omenirii generează idioți. Idiotul nu e vinovat cu nimic, ba chiar poate fi considerat victimă.
E de dorit totuși ca victima să nu provoace alte victime, iar în acest sens, mă bucur mult că Bucureștiul idiot nu are șanse să câștige alegerile. După cum se poate vedea în urma exit-poll-urilor, candidata marș a pierdut, ceea acum ni se poate părea normal, dar eu unul recunosc că mi-a fost frică.
Ar fi fost o nenorocire ca România să aibă o capitală idioată.
Eșecul idioților din Capitală poate avea un efect benefic asupra maselor de idioți din țară, deoarece idiotul vrea să fie cool. După cum se va vedea în rezultatele finale ale votului, ești cool, adică votezi ca bucureștenii, doar în măsura în care nu votezi candidatul marș.
Primul gând după închiderea urnelor este așadar că trebuie să mulțumesc bucureștenilor, Miticilor, celor de rit vechi și celor de rit corporatist.
A doua bucurie a fost să văd că primarul Bucureștilor nu e pus cu mâna nevăzută, iar dacă datele pe care le avem până la ora 21 nu mint, înseamnă că Miticii au fost mai puternici decât sistemul trădător, au fost mai isteți decât prevedea Nicușor Dan și decât promiseseră, probabil, personajele secrete fără control civil, care control pare să fi fost amânat tocmai pentru a lăsa libertatea de mișcare păpușarilor.
Pentru a fi mai limpede în exprimare, permiteți-mi să citez din Oracolul de la Bălcești, pe numele său din buletin Mitică Dragomir, care a spus cu câteva zile înainte de alegeri în felul următor:
”Normal și drept ar trebui să iasă Băluță. Să fie foarte clar. Normal și drept, cel mai îndreptățit, cel mai bun și cel mai… Profesionist. Și gospodar… Gospodar e Nețoiu. Dar ăsta (n.r. Daniel Băluță) este om care a făcut în București ce n-a făcut niciun primar până acum în ultimii 35 de ani. Și am senzația că îl trage în piept chiar propriul lui partid. Cu toate că… (…) Normal și drept, dacă lumea este cinstită… Da. Trebuie să iasă Băluță. Dar aici este puhoiul împotriva președintelui. Ai înțeles? Pentru că USR-ul și-au luat niște măsuri ieșite din comun”.
Oracolul nostru a continuat: ”Ca să fie foarte clar. Aici este un jmen. Dacă va ieși Băluță… Da. Sau Anca Alexandrescu… Fii atent aici, atunci alegerile sunt 100% corecte. Dacă iese altcineva în afară de Băluță, înseamnă că PSD-ul a căzut la pace să ia SRI-ul, cu toate că văd că Nicușor joacă cel mai bine”.
Miticii, fiindcă la ei mă întorc, șochează însă întreaga țară, ignorând criza, arătând că ei sunt mai șmecheri decât austeritatea. Pică astfel Teoria Alegerii Raționale, un cadru sociologic și economic ce presupune că indivizii iau decizii acționând rațional pentru a-și maximiza beneficiile (utilitatea) și a-și atinge scopurile, luând în considerare preferințele și constrângerile existente. Al dracului domn Mitică, are spirit de sacrificiu!
În mod normal, după alegerile bucureștene se vor limpezi apele și la nivel național, deoarece PSD va reacționa, pe principiul că nu mai are ce pierde. Ilie Sărăcie a greșit grav mărind taxe și impozite care nu aduc aproape nimic în echilibrarea bugetului, dar care au creat panică și au stopat consumul și investițiile. Ca să fie mai clar, când procedezi la impozitarea lăuzelor și veteranilor iei praful de pe tobă, dar transmiți inclusiv milionarilor că începe lupta pentru supraviețuire. Cu personalitatea sa rigidă, neadaptabilă, anxioasă, Bolojan a blocat economia și nu îi poți considera paranoici pe cei care gândesc că a făcut-o intenționat.
Iată însă că este posibil ca domn Mitică să îl crediteze moral pe Ilie Sărăcie, dar să îi discrediteze pe trotinetiști, oarecum în compensare.
În oricare scenariu, USR își face bagajele.
Dacă datele prefigurate la ora 21, când scriu aceste rânduri, nu mă înșeală, astăzi au pierdut doamna marș, concubinul doamnei Grădinaru, dar au învins cei care l-au vrut pe Bolojan cu bisturiul în mână.
A câștigat România?
Să ne spună domn Mitică!
Gheorghe Smeoreanu
















