„Domnul Iisus este Stăpânul meu cel iubitor”, respirația care poartă destinul unui misionar creștin
A spune «Domnul Iisus este Stăpânul vieții mele» nu înseamnă a rosti un slogan sau o formulă religioasă, ci a mărturisi o relație vie. Este ritmul interior care îl ține treaz în vocație. Părintele Rafael Vintilă, capelan al Paraclisului Universitar din Pitești, aparține rarisimului chip pentru care drumul nu este o carieră forțată, ci o coborâre în profunzimi. Într-o epocă dominată de zgomot, el a ales tăcerea care grăiește, un paradox doar la prima vedere.
Tânărul Rafael Vintilă a urmat trei cărări constante care i-au modelat viața: Liturghia, Școala și Librăria. Viața lui se adună într-un nucleu comun: slujirea și cunoașterea. Ca preot, slujește în tiparul Liturghiei tradiționale a primului mileniu, o liturghie centrată pe Hristos prin Evanghelie și Euharistie. Ca profesor poate părea mai aspru, dar explică idei complexe cu naturalețe și aduce claritate. Ca terapeut, vede pe fiecare om unic, ca pe o taină, nu ca pe un simplu puzzle de simptome. Din ceea ce am putut observa, este pasionat de scrierile Sfinților Apostoli Petru, Pavel și Iacov, ale Sfinților Martiri Policarp și Ignatie, ale Fericitului Augustin, precum și de operele unor gânditori precum Carl Gustav Jung și Jordan Peterson. Îi plac ceaiurile, florile, cățeii și, poate cel mai mult, cărțile. Are o generozitate discretă, pe care o afișează rareori. Are o dietă de pesco-vegetarian, susținând o hrană cât mai curată. Pentru el, credința este respirație și flacără. Pare că se consumă atunci când sunt hule și nedreptăți, dar nu l-am văzut să facă răzbunare, iar întâlnirile sale nu sunt simple intervenții, ci aprinderi ale chipului lui Dumnezeu în om. Este un apologet, apărător al creștinismului.
Metoda lui: blândețe fermă
Părintele Rafael îmbină empatia cu limite sănătoase, într-o structură interioară în care se întâlnesc vulnerabilitatea și tăria. Mintea lui este limpede și agilă, deschisă misterului… A cunoscut suferința și nu se teme de ea, ci o transformă în punte din frică în libertate, din întuneric în nădejde. În limbaj psihologic, lucrează cu integrarea umbrei, stoparea traumei transgeneraționale și crearea unui spațiu sigur în care omul poate să respire și să renască.
Profesor și părinte duhovnicesc
Prin proiecte de catehizare, workshopuri și prelegeri dedicate tinerilor, părintele cultivă generații. Evită rigiditatea, dar rămâne fidel Bibliei și Tradiției Creștine. Pentru el, viitorul nu este o idee abstractă, ci o generație care trebuie crescută.
Simbolul dânsului: tămâia autentică
Primul verset pe care îl rețin de la dumnealui este acesta: „Căci socotim că prin credinţă se îndreptează omul…” (Romani 3, 28) Nu este doar a crede despre Dumnezeu, ci a te încredința în Dumnezeu.
„Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.” (Evrei 11, 1)
Dacă ar exista un gest care îi cuprinde destinul, acela ar fi ridicarea tămâii: o face cu profunzime, arzând pentru ca ceilalți să simtă mireasma Harului. Fumul alb de tămâie marchează prezența lui Dumnezeu în mai multe momente din slujbă. Părintele Rafael accentueză Harul, acentuează comunitatea și comuniunea. El ne-a spus: „Creștinul este chemat să-și crească viața în Dumnezeu, cu Rugăciune și prin Har. Superstiția funcționează ca o iluzie pentru control. Dar senzația trece repede, iar anxietatea rămâne nerezolvată, poate chiar amplificată. Harul este adevăratul dar: nu un simbol, ci prezența și lucrarea lui Dumnezeu în om. Însă harul nu se primește cu pumnii strânși, ci cu mâinile și inima deschise. E un dar de care trebuie să ne bucurăm și cu care trebuie să lucrăm, nu un cadou lăsat pe un raft prăfuit, uitat și nefolosit. Harul devine viu doar când îl pui la lucru în viața ta: în rugăciune, în iertare, în curaj, în binefacere.”
Domnului să ne rugăm:
Doamne Iisuse Hristoase, izvor al iubirii și al luminii, revarsă-Ți harul peste slujitorul Tău, Părintele Rafael Vintilă. Întărește-l când ridică pe cei căzuți, luminează-l când cercetează tainele sufletului și înnoiește-i inima pentru a duce mai departe iubirea Ta. Dă-i sănătate pentru slujire, răbdare pentru ascultare, curaj pentru mărturisire. Binecuvântează-l și păzește-l în lumina Ta, ca să rămână până la sfârșit om al Învierii și martor al iubirii Tale care vindecă lumea. Amin.
Prof. Univ. Psih. Dr. Ioana Dumitru
Având în vedere că, succesul este o percepţie personală, Sfinția Voastră cum definește o viață de succes?
– Succesul nu înseamnă like-uri sau aplauze… Palmele care te aplaudă te pot și strivi. Succesul adevărat începe atunci când Hristos devine punctul tău de orientare, iar viața ta capătă sens și libertate interioară.
O viață reușită este aceea în care:
– Îl recunoști pe Dumnezeu în fiecare oră, nu doar la ocazii speciale. Rădăcina tuturor problemelor noastre constă în faptul că nu-L cunoaştem pe Dumnezeul cel Viu.
– Trăiești relații în care ești liber să fii tu însuți și să dăruiești autentic.
– Nu tinde spre bârfe, ci cercetează mai multe surse
– Ajuți pe cei de lângă tine cu ce poți, fără să cârtești, fără să bravezi.
– Îți ții cuvântul, pentru că fidelitatea construiește încrederea.
Pe scurt: nu lumea te face „de succes”, ci felul în care trăiești ca copil al lui Dumnezeu, cu sens și curaj.
M-am ghidat după acest verset în activitatea pastorală: „Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă” (II Timotei 4, 2). „Dumnezeu este cu noi” chiar dacă nu avem voci melodioase, chiar dacă suntem doar doi sau trei. Acolo unde este chemarea Lui, acolo este și prezența Lui.
Cum ați defini mai vechea dilemă dintre „a fi” și „a avea”?
– Dilema „a fi” versus „a avea” exprimă două moduri fundamentale de orientare a sinelui: unul întemeiat pe prezenţă, relaţii şi sens (a fi), şi altul întors spre posesie, statut şi acumulare (a avea). Arta viețuirii constă în a uni aceste două direcții fără a le confunda: a folosi ceea ce ai ca mijloc pentru creștere și dăruire, păstrându-ți totuși libertatea interioară de a nu transforma lucrurile în temelia identității tale
În același timp, știu că nu prin puterea minții mele sau prin propria vrere mă pot apropia de Dumnezeu sau cuprinde taina credinței; ci Duhul Sfânt este Cel care m-a chemat, m-a luminat cu harul Său, m-a curățit și mă păzește în credința apostolilor, călăuzindu-mă pe calea mântuirii. Totuși, această chemare nu anulează libertatea omului, ci o trezește. De aceea, cuvintele Domnului devin și mai adânci: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână” (Ioan 15, 16). A fi sau a avea se limpezesc astfel sub lumina alegerii Lui și a răspunsului nostru.
Ce vă face fericit, ce vă aduce bucurie, cum vă mențineți echilibrul?
– Oamenii buni. Bucuria apare atunci când îmi biruiesc propriile neputințe. Un suflet sănătos păstrează nădejdea în toate încercările. După cum spune Scriptura: „Toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor; că aceasta este Legea și Proorocii.” (Matei 7, 12) Evit excesul alimentar; aleg porții moderate, aproximativ cât căușul palmei, și alimente de bună calitate, consumate cu regularitate. Apa minerală rămâne esențială: hidratez trupul și limpezesc gândul. Îmi plac lactatele, legumele și fructele. Un pahar de vin (≈150 ml), fie demisec, demidulce, roze sau roșu, servit o dată sau de două ori pe săptămână. Mențin o activitate constantă în șase zile din șapte, iar ziua de odihnă (principiul sabatic) să fie păstrată ca un timp dedicat refacerii fizice și regenerării spirituale. Cultiv lectura, merg lunar la un film, la o piesă de teatru sau la o conferință și prețuiesc mesele împărtășite cu prietenii și familia, măcar de câteva ori pe lună.
Camelia Sterie
