Mamă reținută pentru încălcarea ordinului de protecție!

0

Mamă reținută pentru încălcarea ordinului de protecție! Este vorba de o femeie în vârstă de 33 de ani, din Dârmănești a fost reținută de polițiști fiind acuzată că a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat la mai puțin de 100 de metri, de fiul ei în vârstă de 10 ani, deși nu avea voie. Femeia a găsit diverse motive pentru a intra în contact cu băiatul și de trei ori, s-a dus la copil.

 

În septembrie 2025, Elena G., o femeie în vârstă de 33 de ani, din comuna Dârmănești, a intentat divorț cerând să își exercite autoritatea părintească asupra băiatului în vârstă de 10 ani și a primi pensie de întreținere. După inițierea acțiunii pare să situația a scăpat de sub și femeia a depus nu mai puțin de 10 acțiuni la Judecătoria Câmpulung unde cerea emiterea unui ordin de protecție împotriva fostului soț și a mai multor rude din partea bărbatului. Majoritatea au fost respinse cu excepția uneia, din data de 21 octombrie când magistrații au admis solictarea femeii și au emis un ordin de protecție valabil pe 2 luni împotriva fostului soț și a altor 3 persoane. Acesta nu avea voie să se apropie de femeie sau de locul ei de muncă, timp de 3 luni.  Alte două acțiuni, tot de emitere a ordinului de protecție, de data aceasta împotriva femeiii, au fost inițiate chiar de fiul minor, prin tatăl lui.

Cererea adresată instanței în numele fiului minor

Totul a început de la faptul că după divorț, femeia a început să ia copilul după ea unde mergea, să doarmă cu el pe unde apuca, inclusiv în mașină și uneori îl neglija. Pentru a-și proteja fiul, tatăl a cerut, în numele copilului, ca băiatul să fie reintegrat în domiciulul comun al celor doi soți, femeia să fie evacuată din locuință, iar băiatul să se afle și în grija bunicilor materni și să fie emis un ordin e protecție. Judecătoria Câmpulung a admis cererea pe 4 noiembrie și timp de 3 luni femeia nu avea voie să se apropie de fiul ei, de școla unde învață, de locuința  minorului sau a bunicilor materni timp de 3 luni. ”Obligă pârâta agresoare să urmeze consiliere psihologică şi psihoterapie. Pune în vedere pârâtei că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”, mai scrie în hotărârea Judecătoriei Câmpulung din 4 noiembre 2025.

Voia să-și vadă băiatul

Încălcând interdicția instanței, mama s-a dus să își vadă fiul de trei ori, pretextând că dorește să vorbeacă cu băiatul, că vrea să-i ducă de mâncare, că vrea sa-l vadă. ”În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că femeia, în perioda 10 noiembrie – 05 decemrbie a.c., în mod repetat ar fi încălcat obligația impusă de instanța de judecată, de a nu se apropia la mai puțin de 100 de metrii de fiul ei de 10 ani, și de locuința acestuia din Dârmănești.

În urma probatoriului administrat, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung”, a transmis IPJ Argeș.