Transportatori judecați după ce au sustras marfa! Membrii unei familii din comuna Rătești, au adus un prejudiciu de peste 500.000 lei unor firme din străinătate. Urmează să fie trimiși în judecată pentru comiterea mai multor infracțiuni.
Aceștia dețineau firme de transport, au încărcat mărfuri de la două firme din străinătate, dar nu le-au dus la destinație, ci le-au depozitau în spații proprii și au vândut o parte la un pret mult mai mic față de valoarea reală. Ca să justifice lipsa mărfii, depuneau plângeri în țara de destinație susținând că le-a fost sustrasă. Astfel, mai multe dosare au fost reunite și s-a stabilit mecanismul pus în aplicare de grupul de infractori.
Ancheta a început în anul 2024 și a fost făcută de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. Oamenii legii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de de constituire a unui grup infracțional organizat, aderare la un grup infracțional organizat, complicitate la infracțiunea de înșelăciune și conducerea unui vehicul fără drept.
Oamenii legii au avut ca punct de plecare firmele unui cuplu din comuna Rătești, un bărbat în vârstă de 40 de ani și o femei de 38 de ani. Cei doi intrau pe bura de transporturi și se angajau să efectueze diverse curse. După ce încărcau mărfurile, nu le mai duceau la destinație.
”Scopul grupului organizat ar fi fost acela de a induce în eroare reprezentanții unor societăți comerciale, privind efectuarea unor transporturi internaționale de marfuri, prin însușirea bunurilor transportate, pe care ulterior le-ar fi valorificat, justificând prin documete care ar fi fost falsificate că semiremorcile le-ar fi fost sustrase pe teritoriul unor state europene”, spun reprezentanții IPJ Argeș. Faptele au fost comise în perioada mai – august 2024, liderii grupului fiind cei doi soți. La grupul infracțional au aderat alți 6 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 52 de ani, din aceeași localitate.
Imediat după preluarea anchetei de către autoritățile române, polițiștii au făcut percheziții la Rătești și o parte din bunurile sustrase au fost găsite de oamenii legii. ”Aproximativ jumate din prejudiciul cauzat celor două societăți comerciale păgubite, în valoare totală de 560.000 de lei, a fost recuperat, în urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziție domiciliară, fiind descoperite bunuri aparținând loturilor de marfă sustrase. Reamintim faptul că în acest dosar 3 persoane au fost reținute, la data de 13.08.2024, pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar de către unitatea de parchet”, mai precizează sursa citată.
Dosarul penal urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată a celor 8 persoane.
















