Fostul deputat Cătălin Rădulescu a fost achitat!

0

 

Curtea de Apel București a dat sentința în dosarul fostului deputat PSD Cătălin Rădulescu. Fostul parlamentar a fost achitat, pe motiv că ”fapta nu există” după ce procurorii DNA l-au acuzat că ar fi obținut ilegal certificatul de revoluționar. După decizie, Cătălin Rădulescu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj adresat politicienilor, jurnaliștilor dar și celor care i-au întors spatele în timpul procesului.

 

Cătălin Rădulescu, fost parlamentar PSD a fost trimis în judecată, în decembrie 2021, de procurorii DNA. Aceștia îl acuzau de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, precum și de fals în declaraţii în formă continuată, în legătură cu obţinerea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”. Potrivit procurorilor acesta nu ar fi avut dreptul la statutul de revoluționar pentru care primea lunar o indemnizație de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar începând cu data de 1 ianuarie 2015, în total 143.420 lei.

”Fapta nu există”

 

Procesul s-a judecat la Curtea de Apel București. Marți, instanța l-a achitat pe Cătălin Rădulescu pentru ambele acuzații, susținând că „fapta nu există” (art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală).

„În temeiul art. 396 alin. 5 C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., dispune achitarea inculpatului Rădulescu Cătălin Marian, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 326 C.pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (2 acte materiale). În temeiul art. 396 alin. 5 C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., dispune achitarea inculpatului Rădulescu Cătălin Marian, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 48 C.pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C.pen”, se arată în hotărârea Curții de Apel București.

Pronunțarea în dosarul lui Rădulescu fusese amânată de judecătorii Curții de Apel București de 19 ori, timp de un an și aproape trei luni. Prima amânare a pronunțării a avut loc pe 16 septembrie 2024. Decizia din 16 decembrie 2025 a Curții de Apel nu este definitivă. Această sentință poate fi atacată cu apel de procurorii DNA.

Fostul parlamentar a transmis un mesaj

După ce a fost dată sentința, Cătălin Rădulescu a scris pe pagina sa de Facebook următorul mesaj:  ”După 9 ani de umilință , oprobiu public , denigrare si demitere din propriul partid , astazi s-a facut dreptate ! Am fost achitat si s-au respins toate acuzațiile procurorului hastagist si sorosist Mihai Pruna , fratele ministrului de justiție sorosist Raluca Pruna , căreia i-am cerut demisia in 2016 pentru afirmația ca “ drepturile omului sunt un lux “ si pentru ca a refuzat sa implementeze prezumția de nevinovăție ! Soluția mea de achitare a fost amânată de 19 ori , procesul in care DNA a cerut oprirea procesului pentru prescripția faptelor s-a încheiat de un an și jumătate și după 19 amânări astăzi instanța a pronunțat achitarea mea ! Să aștept scuze publice din partea publicațiilor si televiziunilor mizerabile care m-au acuzat fără să cunoască adevărul , să aștept scuze de la jurnaliștii fără Dumnezeu care mi-au terfelit imaginea , de la foștii colegi de partid Ciolacu , Stănescu , Manda, Neacșu , Tudose care m-au dat afară din partid sau de la tine Sorine care ți-am fost prieten ? Nu nu aștept de la nimeni ! Le mulțumesc tuturor fraților revoluționari care au venit si la DNA și în instanță să spună adevărul fără să se teamă de repercursiuni si familiei mele care m-au susținut în demersurile mele pentru aflarea adevărului istoric ! Mi-am făcut datoria față de poporul roman riscându-mi viața în revoluție pentru ca ei să fie liberi , mi-am făcut datoria față de români cat am fost în Parlament făcând numai legi pentru români si nu i-am trădat așa cum au făcut 90 la sută din parlamentarii votați de ei ! Însă atunci când mi s-au făcut dosare la comanda , atunci când am fost denigrat ,în afară de familie si de prietenii adevărați și frații revoluționari nimeni nu a ieșit în stradă , așa ca am învățat o lecție ! Însă am stat drept , curajos si nu în genunchi ! Dr Cătălin Marian Rădulescu”.