În data de 4 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 39 de ani, din comuna Crazna, județul Gorj, care conducea un autoturism pe raza comunei Rucăr și prezenta indicii că ar fi consumat alcool.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare peste limita legală de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, necesare stabilirii alcoolemiei în sânge și a eventualei răspunderi penale.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun. B.R.











