Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, și au identificat și reținut trei bărbați.
Din cercetări a reieșit că, pe 27 decembrie 2025, în jurul orei 14:30, pe raza comunei Micești, cei trei – de 36, 35 și 21 de ani, toți din Micești – l-ar fi agresat pe un bărbat care le-ar fi atras atenția cu privire la modul în care conduceau autovehiculele pe drumul public. În urma acțiunii lor, ordinea și liniștea publică au fost tulburate, iar leziunile victimei au fost evaluate medico-legal.
Pe 4 ianuarie 2026, cei trei bărbați au fost depistați de polițiști și conduși la sediul poliției, în baza mandatelor de aducere emise în cauză. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procedurale, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 5 ianuarie să fie prezentați procurorului de caz, cu propunere de luare a unor măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii faptelor, sub supravegherea procurorului de caz. Autoritățile precizează că toate procedurile respectă drepturile și garanțiile procesuale, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei. B.R.










