În ziua de 8 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au pus în executare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Tribunalul Argeș, pe numele a doi bărbați din Pitești, în vârstă de 30 și 36 de ani.
Bărbatul de 30 de ani a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, iar cel de 36 de ani a primit 4 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Cei doi au fost introduși în unități ale Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru executarea pedepselor.
„Acțiunea face parte dintr-un efort constant al polițiștilor argeșeni de a combate traficul de droguri și de a proteja comunitatea de efectele acestuia”, au transmis reprezentanții Secției 2 Poliție Pitești. B.R.













