În ziua de 8 ianuarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2025, în jurul orei 01:00, tânărul de 21 de ani, din Pitești, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism pe bld. Petrochimiștilor sub influența alcoolului. Testarea efectuată cu aparatul etilotest a indicat o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost supus recoltării probelor biologice, iar analizele de specialitate au arătat o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, valoare care atrage răspunderea penală.
„Conducerea sub influența alcoolului reprezintă un pericol major pentru traficul rutier și siguranța cetățenilor. Poliția va aplica întotdeauna măsurile legale și va coopera cu Parchetul pentru trimiterea în judecată a celor vinovați”, a declarat un reprezentant al Secției 4 Poliție Pitești.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată. B.R.













