Știri și analize de la
Acordul UE–Mercosur a fost discutat timp de aproape 25 de ani, dar a fost deblocat politic într-un context de presiune geopolitică accelerată. Dincolo de emoțiile din jurul subiectului, miza reală ține de modul în care Uniunea Europeană ia decizii comerciale într-o lume fragmentată, unde comerțul a devenit instrument de securitate, nu doar de creștere economică.
Senzația de „pe repede înainte” din evoluția dosarului Mercosur vine din felul aproape apocaliptic în care este discutat, în plan politic, un acord economic negociat și renegociat la nivel tehnic timp de aproape 25 de ani. Nuanțele sunt esențiale, pentru că realitatea este că liderii europeni nu au „închis” un dosar vechi și prăfuit, ci l-au deblocat politic. Este o recunoaștere a unei schimbări profunde în modul de a face politică și de a interpreta relațiile economice, nu doar prin prisma beneficiilor reciproce, ci prin raportul dintre bunăstare, risc și securitate.
Acordul UE–Mercosur a fost negociat aproape 25 de ani și a fost deblocat politic în 2025, fără consens deplin în Consiliu.Decizia reflectă o schimbare de context global, în care comerțul este tratat tot mai mult ca instrument de securitate. UE câștigă acces tarifar extins pentru exporturile industriale și își consolidează poziția investițională în America Latină. Costurile politice și sociale sunt concentrate în interiorul UE, în special în sectorul agricol.
Urmează o etapă procedurală complexă, cu semnare, posibilă aplicare provizorie, vot în Parlamentul European și ratificări naționale. După un sfert de secol de negocieri intermitente, relansări fără finalitate și blocaje recurente, acordul nu a avansat pentru că divergențele ar fi dispărut. A avansat pentru că evenimentele globale, de la pandemie la războiul din Ucraina și până la fragmentarea accelerată a economiei mondiale, au demonstrat că lipsa acțiunii poate deveni mai riscantă decât compromisul. Mercosur nu este o victorie clasică a politicii comerciale europene. Este, mai degrabă, o decizie luată într-un sistem global în care comerțul nu mai funcționează ca un spațiu neutru.
După atacuri hibride, drone și război tehnologic, Europa intră într-o nouă fază de confruntare: una economică, vizibilă direct pe piețe și la raft.
Mercosur nu marchează sfârșitul acestor tensiuni, ci începutul unei perioade în care deciziile comerciale vor fi judecate nu doar prin prisma eficienței economice, ci și a capacității de a gestiona riscuri sistemice.
Decizia nu a fost rezultatul unui consens larg, ci al unui calcul politic rece în interiorul Consiliului de miniștri al Uniunii Europene. Mercosur nu a fost „votat” cu entuziasm.
Echilibrul de forțe dintre statele membre s-a modificat suficient cât să nu mai permită blocajul, fără ca opoziția să dispară. Este un detaliu esențial, pentru că reflectă noul mod în care Uniunea Europeană ia decizii comerciale într-o lume fragmentată.
Germania a fost principalul motor al deblocării. Poziția Berlinului a fost constantă: Mercosur este un acord industrial și geopolitic, nu unul agricol. Pentru economia germană, accesul tarifar la piețe mari pentru automobile, utilaje și produse chimice a fost considerat prioritar, mai ales într-un context de competiție globală intensificată și presiuni crescute asupra lanțurilor de aprovizionare.
Spania și Portugalia au susținut acordul din motive structurale, legate de relațiile economice profunde cu America Latină și de prezența extinsă a companiilor iberice în regiune. Economiile nordice și statele Benelux au fost, la rândul lor, favorabile, invocând beneficiile generale ale deschiderii comerciale și mecanismele de salvgardare incluse în acord.
În opoziție, Franța a rămas principalul pol de rezistență. Argumentele Parisului nu au fost tehnice, ci profund politice: protejarea agriculturii, presiunea fermierilor și temerile legate de concurența produselor sud-americane. Austria a adoptat o poziție similară, inclusiv prin rezoluții parlamentare explicite împotriva acordului, iar Irlanda a exprimat rezerve ferme, motivate aproape exclusiv de impactul asupra sectorului bovin.
Între aceste două tabere s-au aflat statele care au decis, în final, soarta dosarului. Italia, Polonia, România și alte economii din Europa Centrală și de Est nu au fost promotori ai acordului, dar nici nu au ales să îl blocheze. Pentru aceste state, Mercosur a fost un dosar ambivalent: agricultură sensibilă, dar și interes pentru investiții, industrie și acces la piețe externe. Decizia lor de a nu se alătura unei minorități de blocaj a fost momentul-cheie al deblocării politice.
Contextul explică această schimbare. În ultimii ani, iar cu o intensitate deosebită în 2024–2025, deciziile economice globale s-au accelerat vizibil. Măsuri care altădată necesitau ani de negociere sunt adoptate acum în câteva săptămâni.
Comerțul a ieșit din zona tehnică și a intrat în cea a securității. Guvernele vorbesc mai puțin despre eficiență și mai mult despre control.
Deschiderea este reinterpretată ca expunere, iar creșterea este subordonată rezilienței. Subvențiile industriale, filtrele pentru investiții, restricțiile la export și standardele considerate strategice nu mai sunt excepții, ci instrumente curente de politică publică.
Datele oficiale ale Consiliului UE arată clar dimensiunea mizei economice. Comerțul de bunuri dintre Uniunea Europeană și Mercosur depășește 110 miliarde de euro anual, relativ echilibrat între exporturi și importuri. UE este al doilea partener comercial al Mercosur, după China, iar Mercosur se situează între primii zece parteneri comerciali ai UE. Structura schimburilor avantajează în mod clar Europa în sectoarele în care este competitivă: mașini, echipamente industriale, produse chimice și farmaceutice.
Conținutul juridic al acordului reflectă aceste avantaje structurale. Mercosur se angajează să elimine tarifele pentru peste 90% din exporturile UE, inclusiv tarife extrem de ridicate pentru automobile, care ajung în unele cazuri la 35%, eliminate gradual pe perioade de tranziție de până la 15 ani. Pentru industria europeană, acest lucru înseamnă acces previzibil și pe termen lung la o piață mare, fără șocuri bruște. În același timp, UE elimină tarifele pentru aproximativ 92% din exporturile Mercosur, dar o face cu perioade de tranziție mai scurte și cu mecanisme de protecție pentru sectoarele sensibile. n
