FC Muscelul a pierdut luni după-amiază și al doilea meci de verificare al acestei ierni. Argeșenii și-au măsurat din nou forțele cu o echipă de Superliga și au ieșit din nou șifonați. Astfel, dacă săptămâna rtecută, peirdeau cu 6-0 în fața Unirii Slobozia, acum au cedat cu 5-1 în fața revelației FC Botoșani.

În confruntarea de la Buftea de luni, muscelenii au facut o prima repriză foarte bună, reușind să deschidă scorul prin Andrei Purice, cu cinci minute înainte de final. Botosaniul a restabilit egalitatea prin Cîmpanu, la ultima fază a primei reprize. După pauză, antrenorul Alecsandru Popovici a introdus în teren juniorii de la Colegiul Național Dinicu Golescu, pentru a le da și lor minute. Puștii echipei Muscelul au rezistat 20 de minute fără să primească gol, însă lipsa de experiență avea să își spună cuvântul până la final. Moldovenii s-au desprins prin Denis Ștefan, iar apoi au mai punctat până la final prin Dumiter, Dumitru și Sorodoc. Chiar dacă a pierdut, Muscelul a lăsat o impresie destul de bună timp de 65 de minute, însă diferența de valoare și plusul de experiență al adversarului avea să facă diferența.
FC Botoșani – FC Muscelul 5-1 (1-1)
Au marcat: Cimpanu(‘45), Ștefan (‘66), Dumiter(‘76), Dumitru(‘77), Sorodoc(‘86 pen.)/Purice(‘39)
Botoșani: Kukic – Ciurel, Leyi, Diaw, Țigănașu – Bordeianu, Gabriel, Pănoiu, Cîmpanu – Lopez, Bodisteanu
După pauză au mai intrat Tomache, Dumitru, Suta, Bulină, Creț, Șerban, Andrei Dumitru, Sorodoc, Dumiter, Petro, Cărăușu, Pavlovic și Kotvaliuc. Antrenor: Leo Grozavu
FC Musceul: Mărgărit – Stelea, Bîrzu, Sanda, Grosu – Purice, Andone, Grecu, Coșereanu – Ghiță, Nistor. După pauză au mai intrat Ciubotariu, Bunel, Duțescu, Chivulescu, Crivineanu, Pirlici, Matei, Dinu, Șchiopu și Munteanu. Antrenor: Alecsandru Popovici. n













