Din punctul meu de vedere
USR ar face bine să introducă în statut un paragraf care să sune în felul următor:
– Pot face parte din acest partid doar oamenii care n-au luat niciodată viața în serios și demonstrează la orice pas o superficialitate vizibilă, cetățeni exaltați care atunci când se privesc în oglindă văd un salvator al României, români cu tupeu, capabili să dea din coate în așa fel încât să urce fără niciun merit pe scara ierarhică, indivizi pentru care a fi penibil este o stare de normalitate, sociopați pentru care iubirea de țară este un semn de slăbiciune, comilitoni ce se consideră predestinați gloriei, farisei formaliști și ipocriți, stafii politice, copii de suflet și activiști neobosiți ai lui Lucifer (trufie), Mamona (lăcomie), Asmodeus (desfrânare), Leviatan (invidie), Belzebut (îmbuibare), Satana (furie), Belfegor (lene).
Mă voi referi astăzi la unul dintre aceste erori morale, cocoțat în funcții care îți taie respirația, acelea de ministru al Economiei, al Apărării, viceprim-ministru, pe numele său în care se ascunde fatal diminuvitul: Mir – uță.
Nu îmi place să folosesc cuvinte tari, însă de această dată situația mă obligă să spun că acest viceprim-ministru și ministru al Apărării este analfabet funcțional. Probabil că Radu Miruță a citit Tratatul NATO din 4 aprilie 1949, dar nu a reușit să îi descifeze sensul, deoarece altfel nu ar fi scos pe gură enormitatea că am putea trimite trupe în Groenlanda prin invocarea Articolului 5.
Zice clar Miruță:
„Acest lucru s-ar întâmpla prin invocarea Articolului 5. O altă situație ar fi „o coaliție de voință”, trimitem trupe acolo fără invocarea art. 5. În astfel de situații decizia este una pe care o ia CSAT. Apoi supune la vot Parlamentul României dacă să trimită sau să nu trimită trupe”.
Contextul discuției este acela în care anumite țări europene ar decide să trimită trupe în Groenlanda, pentru a o proteja de un eventual atac al SUA. Articolul 5 din tratat a fost redactat fără a fi luată în calcul absolut deloc ipoteza că un membru NATO ar fi atacat de un alt membru, drept pentru care formularea este următoarea:
”Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părților și, în consecință, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite, va sprijini partea sau părțile atacate, prin realizarea imediată, individual și împreună cu celelalte părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, în vederea restabilirii și menținerii securității în spațiul Atlanticului de Nord”.
În plus, în conformitate cu articolul 4 din tratatul fondator al NATO, țările membre pot aduce o problemă în atenția Consiliului Nord-Atlantic și o pot discuta cu aliații. Articolul prevede că „Părțile se vor consulta ori de câte ori e nevoie dacă integritatea teritorială, independența politică sau securitatea uneia dintre părți este amenințată”.
În mintea bietului Miruță, situația s-ar prezenta în felul următor. Danemarca invocă Articolul 5, chiar dacă Groenlanda nu face parte din teritoriul său, iar toate țările NATO, inclusiv America, se așează la masă pentru stabili dacă America are de gând să atace sau a atacat deja Groenlanda, situație în care America ar vota, pentru consens, că ”va sprijini partea sau părțile atacate, prin realizarea imediată, individual și împreună cu celelalte părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, în vederea restabilirii și menținerii securității în spațiul Atlanticului de Nord”, cu alte cuvinte, armata SUA s-ar lua la luptă cu armata SUA.
Avem cel mai aiurit ministru al Apărării cu putință, poate chiar mai slab decât Moșteanu, iar afirmațiile sale pot fi ilustrarea perfectă a analfabetismului funcțional, acea capacitate de a citi un text fără a reuși să-i descifrezi sensul. Recunosc însă că individul se încadrează perfect în pattern-ul userist, inclusiv prin chipul său isteț de oaie creață.
Se miră unii degeaba că USR, cu cele 12 procente de la alegerile parlamentare a obținut 1/3 din funcțiile guvernamentale și aproape 80% din puterea de decizie în România, ținând seama că premierul Bolojan se teme de moarte să nu fie supus shaming-ului userist, iar președintele Nicușor Dan este însuși ”roata motrice” a userismului în România. Nu e loc de mirare deoarece se vede clar că USR este partidul lui Macron, condus subteran de Direction Generale de la Securite Exterieure (DGSE). Mă îndoiesc, în același timp, că președintele Macron este conștient de tupeul partidului său și de daunele pe care acesta le aduce imaginii în România a celei de A Cincea Republici, atât de mari încât opinia publică este pe punctul de a regreta influența germano – americană din vremea lui Klaus Iohannis.
Marea problemă este însă aceea că USR a confiscat în țara noastră ideea europeană, pe care o folosește adeseori ca o măciucă împotriva administrației Trump. Sper să nu ne trezim vreodată că românii se vor sastisi de UE așa cum se sastisesc astăzi de Țoiu, Miruță, Buzoianu sau Fritz.
Nesfiindu-se să arate că are un premier userist mascat în liberal și un președinte la Cotroceni de rădăcină progresistă, USR chiar se consideră delirant Salvatorul României în vreme ce este doar cangrena unui popor român echilibrat și generos, tolerant și ortodox. n
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
