Acasă Postări recente Dr Adrian Sturzu: Fericirea și împlinirea înseamnă să ajuți oamenii!

Dr Adrian Sturzu: Fericirea și împlinirea înseamnă să ajuți oamenii!

0

Pornit din Argeș spre Capitală cu visuri mari și principii solide, Dr. Adrian Sturzu reprezintă exemplul medicului care și-a asumat excelența nu doar ca performanță profesională, ci ca responsabilitate față de oameni. Format într-un spirit al muncii, al credinței și al implicării, parcursul său reflectă convingerea că succesul autentic se măsoară prin impactul asupra celorlalți. Încă din timpul studenției și al rezidențiatului, s-a implicat activ ca voluntar în cadrul SMURD, la Spitalul de Urgență Floreasca, contribuind alături de colegi din țară la proiecte cu impact major asupra sistemului de urgență. Convins că exemplul personal este cea mai puternică formă de schimbare, îmbină practica medicală, activitatea didactică și cercetarea într-o viziune unitară asupra medicinei ca vocație. În plan personal și profesional, se inspiră din reflecțiile lui Alexandru Vlad Ciurea despre forța gândului, echilibru și responsabilitate interioară, dar și din cuvintele lui Albert Schweitzer, care afirma: „Exemplul nu este principalul mod de a influența pe alții; este singurul.”

Având în vedere că succesul este o percepție personală, cum definiți succesul?
– Consider că succesul reprezintă impactul pe care fiecare dintre noi îl poate avea atunci când își dedică viața aproapelui și, ulterior, propriei deveniri. Succesul ar trebui să însemne și o percepție pozitivă a celorlalți asupra noastră, dar mai ales să fie legat de sens, principii și repere morale clare. Fără acestea, orice realizare rămâne incompletă.

Cine și ce anume v-a influențat în mod special viața?
– În primul rând, părinții mei, care m-au crescut cu o iubire incomensurabilă și mi-au oferit un exemplu autentic de trăire a vieții. Ulterior, mentorii care m-au format încă din băncile școlii au avut un rol esențial. Aș dori să le amintesc în mod special pe doamna învățătoare Becheanu Elena și pe doamna profesoară de limba română Ana Cobzaru, care m-au modelat și mi-au îndreptat pașii pe calea cea dreaptă.
Viața fiecăruia dintre noi este presărată cu greutăți care ne formează, asemenea olarului ce modelează vasul de lut. Având însă mereu în conștiință modelul nostru viu, Iisus Hristos, reușim să le depășim și să nădăjduim la mântuire. Un sprijin constant îl reprezintă pentru mine Psaltirea Profetului David, precum și participarea la congrese internaționale.

Care au fost pașii pe care i-ați parcurs din copilărie și până în prezent?
– Încă din copilărie mi-am construit un model ideal, dificil de atins, adunând virtuți și încercând să evit acumularea defectelor. Este un ideal spre care încă tind, nu fără efort. Consider că stacheta trebuie pusă cât mai sus, pentru ca încercarea să fie anevoioasă, iar bucuria atingerii ei – deplină, chiar și cu fruntea plină de sudoare.
Nu am avut mulți eroi imaginari, așa cum au majoritatea copiilor; m-au impresionat însă modelele reale din istorie, precum regele David al Israelului, care, luminat de Dumnezeu, a depășit greutăți aparent imposibile.


Când ați înțeles că vreți să fiți un om de succes?
– În momentul în care am realizat că fericirea și împlinirea adevărată înseamnă ajutorarea semenilor și dorința de a face totul cât mai bine. Acest lucru s-a cristalizat atunci când am decis să urmez Facultatea de Medicină. A fost un drum presărat cu dificultăți, dar care m-au întărit și m-au format. Le sunt profund recunoscător oamenilor din județul meu natal, în care mă întorc cu drag de fiecare dată.

Ce v-a motivat sau ce anume v-a determinat să fiți persoana care sunteți astăzi?
– Încă din școală și liceu mi-a plăcut să particip la competiții, concursuri și olimpiade la multiple discipline, unde am obținut rezultate remarcabile. Ambiția a fost o trăsătură definitorie a personalității mele. De asemenea, spiritul meu justițiar este foarte pronunțat, motiv pentru care, după medicină, m-am gândit că aș fi putut urma și profesia de procuror, fără mari dificultăți.

De-a lungul parcursului vieții, vi s-a schimbat definiția succesului?
– Cu siguranță. Pe măsură ce înaintăm în viață, cred că fiecare persoană trece de la dorința pentru lucruri materiale și efemere către trăirea autentică și înțelepciune. Pentru mine, succesul înseamnă capacitatea de a împărtăși cu ceilalți ce ai mai bun și de a deveni un model sănătos pentru cei din jur.

Care au fost oportunitățile de evoluție în cariera dumneavoastră?
– Efortul susținut din anii de școală a fost răsplătit prin admiterea la Facultatea de Medicină fără examen, pe baza rezultatelor obținute la olimpiade. De asemenea, susținerea examenului de Bacalaureat în sesiunea specială a olimpicilor mi-a deschis numeroase oportunități.
Deși provin dintr-o familie modestă, fără posibilități materiale deosebite, am reușit să mă impun și să depășesc multe arhetipuri legate de limitele umane, păstrând un imbold pe care nu l-am pierdut nici astăzi.

Care sunt oamenii din viața dumneavoastră care vă inspiră și vă sprijină cu adevărat?
– Părinții mei sunt cei care mi-au fost alături în tot ceea ce am făcut, cu o iubire pe care mi-aș dori să o aibă fiecare copil. De asemenea, sunt multe persoane care m-au ajutat și continuă să mă sprijine în depășirea unor etape dificile, precum doamna profesoară Ana Cobzaru, familia Maliș și mulți alți prieteni creștini.

Ce calitate personală considerați că are cea mai mare contribuție în viața dumneavoastră?
– Bunătatea și dorința sinceră de a face bine mă definesc și sunt, în opinia mea, trăsături fundamentale ale fiecărui medic. Ambiția și spiritul justițiar au contribuit, de asemenea, semnificativ la parcursul meu, toate acestea într-o atmosferă familială de trăire în Hristos.

Ați avut momente de cotitură în viață? Ce v-a motivat să mergeți mai departe?
– De multe ori a fost nevoie să o iau de la capăt. Am întâlnit, ca fiecare dintre noi, oameni vicleni care mi-au provocat dezamăgiri. Cu timpul însă, am învățat să îi privesc cu milă și iertare, realizând că nu au reușit să-și depășească propriile limite, indiferent de vârstă. Dorința de a reuși nu mi-a putut fi doborâtă de nimeni, iar încrederea că pot depăși orice obstacol m-a însoțit mereu.

Ce vă aduce bucurie în viață? Ce vă face fericit și vă oferă siguranță?
– Bucuria mea izvorăște, în primul rând, din familie și din prietenii care mă sprijină necondiționat. De asemenea, satisfacția de a ajuta pacienții și posibilitatea de a contribui la formarea celor tineri în arta medicinei îmi oferă împlinire. Uneori, bucuria se regăsește și în participarea la Sfânta Liturghie, la Paraclisul Universitar. Iubesc muntele și natura, care îmi oferă liniște și echilibru.

Doriți să mai adăugați alte aspecte relevante din viața dumneavoastră?
– Sunt medic specialist cardiolog la Spitalul de Urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din București. Totodată, ori de câte ori este posibil, revin în județul Argeș, locul meu natal, pentru a oferi consultații într-o clinică privată. Acum sunt si la Clinica Laurus Medical din Pitesti. Oamenii de aici îmi sunt foarte dragi și aproape de suflet. Sunt preocupat constant de cercetarea și aprofundarea noilor progrese în medicina cardiovasculară.


Pr. Prof. Psih. Rafael Vintilă

vaycasino girişcasibomcasibom girişmarsbahis girişmarsbahismarsbahismarsbahis girişmarsbahisholiganbetcasibomcasibom girişholiganbetimajbet girişcasibom girişjojobetjojobet girişcasibom girişcasibom girişcasibomcasibom giriş