Șofer de 20 de ani, depistat băut la volan în Mioveni
Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni au depistat, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie a.c., un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Stâlpeni, care conducea un autoturism pe Bulevardul Dacia, existând indicii privind conducerea sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, prin analize de specialitate, și a îndeplinirii condițiilor pentru răspunderea penală. În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Totodată, dreptul de a conduce al tânărului a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă și dispunerea măsurilor legale care se impun.












