Razie de amploare în Argeș
Polițiștii argeșeni au desfășurat, în ultimele 24 de ore, o amplă acțiune în sistem integrat, alături de jandarmi și reprezentanți ai altor instituții, având ca scop prevenirea situațiilor de risc pentru populație și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Potrivit bilanțului transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, acțiunile s-au concentrat în special în zonele cu aglomerări de persoane, fiind vizate prevenirea și combaterea criminalității stradale, a infracțiunilor contra patrimoniului, a faptelor de violență, dar și creșterea gradului de siguranță rutieră. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 903 persoane și au verificat 588 de autovehicule. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 385 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 123.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni, respectiv 331, au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Alte 36 de sancțiuni au vizat abateri de la normele de conviețuire socială, prevăzute de Legea nr. 61/1991, restul fiind aplicate conform altor acte normative în vigoare. n










