Pompierii din cadrul Detașamentul de Pompieri Pitești au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Mălureni, satul Bunești.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul unei grinzi din jurul coșului de evacuare a fumului. În urma incendiului, au fost deteriorate tavanul, zugrăveala și o parte din parchetul unei încăperi. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș, canal sau burlan de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile.
În context, reprezentanții ISU reamintesc cetățenilor câteva măsuri esențiale pentru prevenirea incendiilor la locuințe:
• coșurile de fum trebuie curățate periodic, de personal specializat, obligatoriu înainte de sezonul rece;
• este interzis ca elemente combustibile ale acoperișului sau planșeului să fie încastrate în coșurile de fum;
• la trecerea prin planșeu sau acoperiș trebuie asigurate distanțe de siguranță și materiale izolatoare incombustibile;
• coșurile din zidărie trebuie întreținute, tencuite și fără crăpături, iar cele metalice amplasate la distanță față de pereții combustibili;
• verificarea periodică a cazanelor și a instalațiilor sub presiune de către personal autorizat este obligatorie.
Respectarea acestor reguli simple poate preveni producerea unor incendii cu urmări grave pentru locuințe și vieți omenești. n












