Gest eroic în trafic!
Un grav accident rutier produs luni, în comuna Albota, a scos în evidență profesionalismul și spiritul civic al unui cadru ISU aflat întâmplător în trafic. Două vehicule au fost implicate în coliziune, iar până la sosirea echipajelor specializate, un rol esențial în gestionarea situației l-a avut lt. Neagoe Mihaela, din cadrul Serviciului Inspecția de Prevenire.

Aflată la doar câteva autoturisme distanță de locul impactului, aceasta a intervenit imediat. A apelat numărul unic de urgență 112, a evaluat rapid situația și a constatat că două persoane aveau nevoie de asistență medicală. După ce s-a asigurat că prima victimă, o tânără de 23 de ani, nu prezenta leziuni grave, femeia a lăsat-o sub supravegherea celorlalți participanți la trafic și s-a îndreptat către cea de-a doua victimă, un bărbat de aproximativ 81 de ani. Acesta era blocat în autoturism, prezenta răni la nivelul capului și feței și se afla în stare de inconștiență, fără a răspunde la stimuli.
Chiar dacă, ulterior, bărbatul și-a recăpătat starea de conștiență, lt. Neagoe Mihaela a menținut permanent contactul vizual cu acesta și l-a monitorizat până la sosirea echipajelor medicale.
Intervenția promptă, calmul și profesionalismul de care a dat dovadă demonstrează, încă o dată, că meseria de pompier presupune responsabilitate, implicare și reacție rapidă, indiferent de context.












