Din punctul meu de vedere
Așadar, Nicușor Dan evită Davos-ul și amână răspunsul la invitația lui Trump de a plăti taxa de un miliard de dolari pentru a se înscrie în ”Consiliul pentru Pace”. Avem de a face cu un comportament ezitant generat de neputință, frică și lipsa bărbăției, ori cu un plan care ține seama de psihologia poporului român? Pe Facebook, acolo unde ideile percutante au prioritate, unii solicită ruperea pisicii și îi dau drept exemplu pe alții, cu precădere pe unguri și polonezi. După părerea mea, pe care o voi argumenta, chiar dacă are șanse mai mici să câștige bătălia opiniilor pe rețelele de socializare, există la nivelul profund al statului român un plan de coordonare a politicii externe cu psihologia națională și cu istoria.
Voi lua un eșantion din declarațiile recente pentru a-mi demonstra punctul de vedere. Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, marţi, după ce preşedintele Donald Trump a invitat România în „Consiliul pentru Pace”, că a demarat un aprofundat proces de analiză a conţinutului şi implicaţiilor Cartei Board of Peace, în raport cu angajamentele internaţionale asumate anterior de România, această evaluare având ca obiectiv stabilirea gradului de compatibilitate a noii iniţiative cu obligaţiile existente ale statului român şi identificarea modalităţilor optime prin care România poate contribui la atingerea obiectivului nostru comun de consolidare a păcii în lume.
Vă sună această declarație ca o lipsă de bărbăție, ca un bla, bla, bla? Vă invit să nu vă grăbiți.
Sunt un mare admirator al lui Dumitru Drăghicescu și cred că, după 120 de ani, cartea sa ”Din psihologia poporului român” rămâne cel mai bun instrument de lucru atunci când vrem să înțelegem o serie de comportamente și reacții la nivel național. Ipoteza mea este că planul de țară al României de azi, unul secret, ascuns, pleacă de la observația lui Drăghicescu precum că „românul nu atacă; el se apără. Viața lui istorică a fost o viață de apărare, de retragere și de așteptare”. Drăghicescu explică această trăsătură prin poziționarea geografică și experiența istorică, arătând că un popor de margine, de trecere, lipsit de protecție naturală, a fost obligat să evite șocurile directe. „Inteligența românului este mai ales una de adaptare; el știe să se strecoare printre împrejurări, nu să le sfărâme”. „Sub presiunea istoriei, românul a învățat arta disimulării, a compromisului necesar și a supraviețuirii prin răbdare”.
Ce să vezi, Mihail Ralea îl confirmă pe sociologul și filosoful Drăghicescu, folosind aproape aceleași cuvinte, atunci când vorbește despre prudență, echilibru și lipsa radicalismului. „Românul are oroare de extremism. El preferă soluțiile de mijloc, tranzacțiile, acomodările succesive”. „Prudența românului nu este lipsă de curaj, ci neîncredere în soluțiile absolute”. „Spiritul românesc este mai degrabă defensiv decât ofensiv; mai reflexiv decât imperativ”.
P. P. Negulescu, în Geneza formelor culturii și Destinul omenirii, abordează problema din perspectivă filosofic-istorică.
„Poporul român a evoluat mai mult prin continuitate decât prin salturi”.
„Lentoarea dezvoltării nu este un semn de inferioritate, ci de adaptare la condiții istorice neprielnice”.
„Românii au evitat, instinctiv, violența istoriei, preferând supraviețuirea îndelungată în locul afirmării spectaculoase”.
Negulescu introduce ideea esențială că răbdarea istorică poate fi o formă de raționalitate colectivă.
Ce să vezi, Lucian Blaga vorbește despre retragere în orizont și discreție ontologică:
„Existența românească se desfășoară în orizontul misterului, nu al cuceririi”.
„Românul nu forțează revelația; el așteaptă”.
„Cultura românească este una a discreției, nu a exhibării”.
Blaga transformă răbdarea și retragerea în principii culturale, nu simple reflexe defensive.
Privite împreună, aceste citate conturează un nucleu comun:
• răbdare istorică (Negulescu),
• prudență psihologică (Ralea),
• adaptare defensivă (Drăghicescu),
• energie reținută (Rădulescu-Motru),
• retragere în orizont și discreție (Blaga).
Nu este vorba de un „defect național”, ci de o strategie culturală de lungă durată, născută dintr-o istorie a presiunilor continue.
Consilierul prezidențial Radu Burnete respectă principiile psihologiei poporului român, aratâd că Bucureștiul poate contribui la consolidarea unei Uniuni Europene care să rămână „un gigant comercial”, făcând referire explicită la acordul UE–Mercosur. „Acordul cu Mercosur face asta și cred că ar trebui să continuăm”, afirmă el, indicând direcția unei politici comerciale europene deschise, în pofida presiunilor protecționiste. În paralel, România își propune să atragă investiții americane în sectoare-cheie ale economiei. „Putem în paralel să atragem investiții americane în sectoare cheie – ceea ce o să facem”, subliniază Burnete, adăugând că episodul actual de consolidare bugetară va fi depășit și că statul român își poate permite să sprijine companiile locale.
Mesajul transmis de consilierul prezidențial conturează și o viziune extrasă din observațiile lui Drăghicescu, Negulescu, Ralea, Rădulescu-Motru, Blaga asupra poziționării României în lume. Burnete afirmă că țara poate avea relații comerciale și cu state din Asia, Orientul Mijlociu sau America Latină, fără ca acest lucru să însemne o diluare a opțiunilor strategice. „Înseamnă asta că suntem cu toată lumea și cu nimeni? Nu”.
Undeva, la un nivel de sinteză, s-a conturat ideea că în politica externă nu avem decât șansa respectării psihologiei poporului român, nu așa cum a descris-o Daniel David, ci așa cum au făcut-o, curajos și realist, clasicii amintiți mai sus. Probabil că un amplu document secret este pus la dispoziția actorilor politicii externe, pe principiul adecvării la istorie și psihologie. Am sesizat de mai mulți ani existența unei politici externe de retragere și discreție, pe care unii români o confundă cu nehotărârea și impotența.
Cum ar zice profetul Ezechiel, am spus-o și mi-am izbăvit sufletul.
După ce am spus-o, îmi iau marja de rezervă adăugând că nu exclud ca politica externă a lui Nicușor Dan, Bolojan, Țoiu să semene total întâmplător cu o respectare a psihologiei naționale.
Psihologie națională sau trădare națională?
Am preferat să gândesc pozitiv.
Gheorghe Smeoreanu
