Provocat de un coș de fum necurățat
Pompierii din cadrul Detașamentul de Pompieri Pitești au intervenit, marți, în comuna Mălureni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie, eveniment soldat cu pagube materiale, dar fără victime.

La sosirea echipajelor operative la locul solicitării, salvatorii au constatat existența unei fumegații la nivelul burlanului de evacuare a fumului, acesta fiind conectat la soba unei locuințe. Situația prezenta risc de extindere, motiv pentru care pompierii au intervenit rapid pentru lichidarea focarelor și limitarea efectelor incendiului.
În urma incidentului, a fost afectat acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 4 metri pătrați. De asemenea, au ars circa 5 metri pătrați de izolație exterioară a locuinței, precum și aproximativ un metru pătrat de material lemnos.
„Incendiul a fost localizat în scurt timp, fiind împiedicată propagarea flăcărilor la restul construcției și la gospodăriile învecinate”, au transmis reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.
Din fericire, în urma evenimentului nu au fost identificate victime. Primele cercetări efectuate la fața locului indică drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului coșul, canalul sau burlanul de fum necurățat de funingine.
Pompierii reamintesc cetățenilor importanța întreținerii periodice a coșurilor de fum și a sistemelor de încălzire, subliniind faptul că acumulările de funingine reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale incendiilor produse în sezonul rece. n












