Procesul de golire a lacului de acumulare Vidraru, unul dintre cele mai mari și mai cunoscute din România, a fost în linii mari finalizat, și mai pot apărea situații în care nivelul mai poate scădea cu câțiva metri sub cota actuală. S.M.

Lacul va începe să fie re-umplut cu apă în aprilie și, în funcție de regimul hidrologic din acest an, nivelul minim de exploatare al acumulării Vidraru va fi atins în toamnă. Tot la sfârșitul toamnei va începe și producția de energie electrică a hidrocentralei. “Procesul de coborare controlată a nivelului apei din lacul de acumulare Vidraru pentru începerea retehnologizării a fost finalizat. În prezent, în perioada ianuarie–martie 2026, se desfășoară lucrările asupra unităților tehnice amplasate la baraj, intervenții care necesită menținerea lacului la un nivel scăzut, sub cel actual pentru a putea fi realizate în condiții de siguranță, cota urmand a avea variații de ordinul a câțiva metri, funcție de evoluția temperaturilor si precipitatilor, cota fiind la ora actuală aproximativ cu 7 m peste cea aprobată în programul de golire în această etapă”, a transmis Hidroelectrica, la solicitarea noastră. Procesul de re-umplere al lacului va începe în aprilie, dar lucrările de retehnologizare a hidrocentralei, săpată adânc sub munte, vor continua și după această dată. “În perioada ianuarie–martie 2026, lucrările se concentrează asupra unităților tehnice amplasate la baraj, intervenții care trebuie realizate în condițiile menținerii lacului la un nivel scăzut, în vederea asigurării siguranței atat a personalului de reparatii , cat si a echipamentelor nou montate. Începând cu luna aprilie 2026, este prevăzută demararea reumplerii a lacului de acumulare.
În paralel, lucrările de retehnologizare a centralei subterane Vidraru continuă conform planificării, fiind realizate etapizat, hidroagregat cu hidroagregat, pentru a permite reluarea și menținerea producției de energie electrică în condiții de siguranță”, a mai transmis Hidroelectrica.
“Procesul de reumplere a lacului de acumulare Vidraru este programat să înceapă în luna aprilie 2026, imediat după finalizarea lucrărilor asupra unităților tehnice de la baraj, care necesită menținerea lacului la un nivel scăzut.Durata efectivă a acestui proces depinde în mod direct de regimul hidrologic și de condițiile de hidraulicitate care se vor înregistra pe parcursul anului 2026. Estimarea actuală este ca in conditiile unei hidraulicitati de 80% din media multianuala, nivelul minim de exploatare al lacului să fie atins în jurul lunii octombrie 2026. Asa cum am mentionat anterior, umplerea lacului va fi direct influențata de evoluția debitelor și a precipitațiilor din bazinul hidrografic al râului Argeș”, a mai transmis Hidroelectrica.
Hidroelectrica a atribuit contractul de 200 de milioane de euro pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru, una dintre cele mai importante și strategice investiții în infrastructura energetică din România, în vara anului 2024, după cinci încercări anterioare eșuate. Hidroelectrica a început procesul de golire controlată a lacului de acumulare Vidraru, la 1 august, proces despre care s-a spus atunci că va fi finalizat la 28 februarie 2026. n











