Acasă Postări recente Lăudați de adversari

Lăudați de adversari

0

Al doilea succes din 2026 obținut de FC Argeș i-a impresionat și pe adversarii direcți ai piteștenilor.


Astfel, Mihai Stoica managerul lui FCSB, pe care FC Argeș a învin-s în prima etapă cu 1-0 şi Sorin Cârţu de la Unversitatea Craiova, una din cele două echipe care a învins-o de două ori pe FC Argeș în campionat, au fost invitaţii lui Silviu Tudor Samuilă în emisiunea Fotbal Show.
Bogdan Andone a fost lăudat de cei doi după parcursul avut de FC Argeş în actualul sezon!
MM Stoica: ”E o echipă care arată bine, am lucrat cu Andone şi ştiu cum pregăteşte echipele… Au profitat de slăbiciunea celorlalte, cum suntem noi. Dar a organizat bine jocul şi a scăpat de un jucător care nu îi placea, Caio, şi l-a luat pe Micovschi care face ambele faze, e un câştig, face ambele faze!
Sorin Cârţu: ”Eu am zis că merg pe mâna lui FC Argeş în lupta la play-off pentru că şi din jocurile cu noi s-a văzut că e o echipă grea, un joc bine organizat. Andone e un antrenor care cere echipei lui să stea într-un echilibru pe tot parcursul jocului. Şi dacă conduc sau dacă sunt conduşi e la fel. E o echipă grea, sunt muncitori, n-au jucători care să iasă în evidenţă”. n