Misterul materialului antiderapant dispărut din gestiunea ADP
La începutul lunii noiembrie 2025, Administrația Domeniului Public anunța că este pregătită pentru sezonul rece, după ce s-a dotat cu nu mai puțin de 350 de tone de sare, material antiderapant destinat intervențiilor pe timp de iarnă. La doar câteva episoade de vreme rece distanță, realitatea din teren contrazice însă cifrele oficiale și alimentează nemulțumirea tot mai accentuată a cetățenilor.

Șoferii și pietonii reclamă că, pe multe străzi din municipiu, carosabilul a rămas alunecos, iar poleiul continuă să reprezinte un pericol constant. În ciuda cantităților considerabile de sare anunțate, urmele intervențiilor sunt greu de observat, inclusiv pe artere circulate sau în zone intens frecventate.
Situația devine și mai controversată în contextul în care, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, ADP ar fi fost nevoită să se împrumute cu încă o tonă de sare de la drumari. Acest lucru ridică serioase semne de întrebare privind modul în care a fost gestionat stocul existent, în condițiile în care cele 350 de tone ar fi trebuit să asigure intervenții rapide și eficiente cel puțin la primele episoade de iarnă.
O altă schimbare față de anii anteriori este modul de utilizare a materialului antiderapant. Dacă în trecut sarea era amestecată cu nisip, o soluție considerată mai eficientă pe timp de ger, în prezent se folosește exclusiv sare. Argumentul ar fi unul de „comoditate”, având în vedere că nisipul presupune ulterior operațiuni suplimentare de curățare a carosabilului. În practică însă, cetățenii spun că eficiența acestei metode este discutabilă, mai ales în condiții de temperaturi scăzute, când sarea simplă pare să nu-și mai facă efectul.
Comparativ cu mandatele foștilor primari, locuitorii afirmă că intervențiile erau mai vizibile și mai rapide. „Atunci vedeai imediat nisipul pe jos și puteai circula. Acum, doar ni se spune că s-a dat cu sare”, spun mai mulți cetățeni, care susțin că orașul pare mai nepregătit decât în alți ani, în ciuda achizițiilor anunțate.
În lipsa unor explicații clare din partea administrației locale și a unei situații detaliate privind modul de utilizare a stocului de sare, întrebările rămân fără răspuns: unde au ajuns cele 350 de tone de material antiderapant și de ce străzile municipiului continuă să fie periculoase? Până la clarificarea acestor aspecte, nemulțumirea publică crește, iar siguranța participanților la trafic rămâne pusă sub semnul întrebării. n










