Nereguli în domeniul silvic, descoperite la Dragoslavele
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești, au desfășurat, în data de 28 ianuarie a.c., un control la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Dragoslavele, care desfășoară activități în domeniul silvic.

Verificările au vizat respectarea legislației privind proveniența, evidența și comercializarea materialului lemnos. În urma controlului efectuat, inclusiv prin analiza datelor din aplicația SUMAL 2.0, autoritățile au constatat existența unor neconcordanțe între stocurile scriptice înregistrate în sistem și cantitățile de material lemnos identificate fizic la momentul verificării. Concret, s-a stabilit că societatea ar fi livrat fără aviz de însoțire sau documente legale de proveniență cantitatea de 7,08 metri cubi de material lemnos, esență rășinoase, fapt ce constituie contravenție potrivit legislației în vigoare. Ca urmare a abaterilor constatate, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei, în baza prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea valorică a cantității de 7,08 metri cubi de material lemnos, estimată la suma de 1.862 de lei. Autoritățile anunță că astfel de controale vor continua, scopul fiind prevenirea și combaterea tăierilor ilegale și a comercializării nelegale a materialului lemnos, precum și protejarea fondului forestier. n













