Tragedie la Budeasa
Un incendiu devastator, izbucnit în cursul nopții, s-a soldat cu pierderea unei vieți omenești, într-o gospodărie din comuna Budeasa, satul Gălăsești, județul Argeș. Tragedia a mobilizat forțe importante de intervenție din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, însă, în ciuda eforturilor pompierilor, pentru una dintre persoane nu s-a mai putut face nimic.

Alarma a fost dată pe parcursul nopții, iar la fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, precum și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la parterul locuinței, afectând o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Flăcările și degajările mari de fum indicau un incendiu dezvoltat, cu risc major de extindere.
Pe parcursul operațiunilor de stingere și de cercetare a spațiilor afectate, pompierii au descoperit în interiorul casei trupul unui bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani.
Din păcate, echipajele medicale nu au mai putut interveni pentru salvarea acestuia, victima fiind declarată decedată la fața locului.
După lichidarea incendiului, zona a fost securizată, urmând ca specialiștii ISU să stabilească cauza probabilă a izbucnirii focului, precum și împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
Autoritățile reamintesc importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor în locuințe, mai ales în sezonul rece, când riscul producerii unor astfel de evenimente crește semnificativ.
Ancheta este în desfășurare. n













