„Drift” pe o stradă din Pitești:
În data de 3 februarie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Mărăcineni, care a pus în pericol siguranța rutieră prin adoptarea unui comportament agresiv la volan.

Incidentul a avut loc pe strada Depozitelor din municipiul Pitești, unde conducătorul auto, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat în mod intenționat un derapaj controlat al vehiculului, manevră realizată în scopul întoarcerii sau rotirii mașinii.
Acest tip de comportament este încadrat de legislația rutieră drept conducere agresivă și reprezintă un risc major pentru ceilalți participanți la trafic.
Ca urmare a abaterii constatate, tânărul a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii au dispus măsura complementară a reținerii permisului de conducere, fiind suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii atrag atenția că astfel de manevre periculoase nu sunt tolerate și vor fi sancționate ferm, acțiunile de combatere a comportamentului agresiv în trafic fiind intensificate pentru creșterea siguranței rutiere în municipiul Pitești. n













