Acasă Postări recente Card găsit, cheltuit până la ultimul leu.

Card găsit, cheltuit până la ultimul leu.

0

Trei bărbați din Argeș, trimiși în fața instanței pentru fraude bancare

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat, în ziua de 6 februarie a.c., cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, care vizează comiterea mai multor infracțiuni din sfera criminalității informatice și financiare.
Ancheta a fost deschisă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au identificat trei bărbați care, după ce au găsit un card bancar pierdut, l-au folosit în mod repetat, fără drept, pentru achiziționarea de bunuri, profitând de funcția contactless a cardului.


Concret, s-a stabilit că în data de 28 iulie 2025, un bărbat de 31 de ani, din comuna Budeasa, ar fi găsit cardul bancar emis pe numele unei femei, în zona Târgului săptămânal din Bradu. În aceeași zi, dar și în 29 iulie 2025, acesta s-ar fi deplasat în mod repetat la o stație de alimentare cu carburanți, unde ar fi efectuat cinci acte materiale de folosire frauduloasă a cardului, achitând contravaloarea mai multor bunuri.
Ulterior, în 29 iulie 2025, un alt bărbat, de 29 de ani, din orașul Ștefănești, coleg de serviciu cu primul, ar fi aflat despre existența cardului și despre cumpărăturile deja efectuate. Acesta și-ar fi însușit cardul bancar din locul unde fusese aruncat de primul utilizator.
Pe tot parcursul acestor activități, bărbatul de 29 de ani a fost însoțit de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Pitești, coleg cu ceilalți doi. În aceeași zi, cei doi s-au deplasat la mai mulți agenți economici, de unde ar fi achiziționat diverse bunuri, săvârșind 13 acte materiale de utilizare frauduloasă a cardului bancar.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul total cauzat persoanei vătămate se ridică la suma de 730 de lei.
La finalizarea cercetărilor, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată a celor trei bărbați, urmând ca instanța să se pronunțe asupra răspunderii penale a acestora.
Reprezentanții poliției subliniază că folosirea unui card bancar găsit, chiar și pentru sume mici, constituie infracțiune și atrage răspunderea penală. Totodată, autoritățile reamintesc cetățenilor importanța predării bunurilor găsite și a sesizării imediate a băncii sau a poliției. n