Acasă Postări recente Urmărit internațional, prins în trafic la Pitești

Urmărit internațional, prins în trafic la Pitești

0

Un bărbat urmărit la nivel internațional a fost depistat de polițiști, la Pitești, în urma unui control de rutină efectuat în trafic. Intervenția a avut loc pe Calea Bascovului, unde polițiștii din cadrul Secția 2 Poliție Pitești au oprit pentru verificări un autoturism înmatriculat în afara României.

În urma legitimării conducătorului auto și a pasagerilor, oamenii legii au constatat că unul dintre ocupanții mașinii, un bărbat de 35 de ani, cu domiciliul în Cluj-Napoca, figura ca persoană urmărită, pe numele acestuia fiind emis un mandat european de arestare.
Potrivit verificărilor, bărbatul era căutat de autoritățile din Cehia, fiind dat în urmărire internațională din luna iulie 2025.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliției pentru efectuarea procedurilor legale, iar ulterior a fost prezentată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în vederea parcurgerii procedurii de extrădare, conform dispozițiilor legale în vigoare.
Cercetările continuă, cazul fiind gestionat în cooperare cu autoritățile judiciare competente.