Acasă Postări recente Au făcut schimb de portari cu Hermannstadt!

Au făcut schimb de portari cu Hermannstadt!

1

Cluburile FC Argeș și FC Hermannstadt au ajuns la un acord pentru un schimb de portari.
Astfel, Cătălin Căbuz este noul portar al echipei piteștene iar David Lazar face pasul către echipa sibiană.

Lazar a sosit în vara lui 2025 la Pitești și a apărat poarta echipei argeșene în 21 de meciuri în acest sezon.
Cei doi portari pleacă de la obiective diferite cu echipele lor și vor avea obiective diferite în viitorul apropiat. Astfel, Lazar a plecat de la liniștea locului 4 din clasament și o luptă pentru play-off și a ajuns la să lupte pentru evitarea retrogradării, iar Căbuz vine de la agitația luptei pentru retrogradare la dueluri pentru primele șase locuri ale Superligii.
”Originar din Avrig, Cătălin Căbuz este un produs al Academiei Gheorghe Hagi. S-a maturizat sportiv prin împrumuturi la echipe precum Măgura Cisnădie, CSM Râmnicu Vâlcea și Chindia Târgoviște.
Însă consacrarea a venit în tricoul celor de la Hermannstadt, unde a demonstrat calități excepționale, ajungând până în finala Cupei României și reușind promovarea în prima ligă.
A revenit apoi la Viitorul, unde a debutat în cupele europene împotriva celor de la KAA Gent, în preliminariile UEFA Europa League. A urmat o nouă experiență în poarta Chindiei, pentru ca în 2023 să se întoarcă la Sibiu” a scris despre noul portar clubul FC Argeș.
În sezonul 2024-25 a ajuns din nou în finala Cupei României alături de echipa de pe Cibin.
Pe plan internațional, Cătălin a făcut parte din generația de excepție a României U21 care a obținut calificarea în semifinalele EURO 2019.
850.000 de euro este cota de piață a lui Cătălin Căbuz, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com. n