Poliția Locală a aplicat sancțiuni. Amenzile ajung până la 100.000 de lei
Respectarea legislației în domeniul construcțiilor rămâne o prioritate pentru autoritățile locale din Pitești. Potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată, executarea lucrărilor de construire sau desființare este permisă exclusiv în baza unei autorizații legale, eliberată de administrația publică locală, cu respectarea documentațiilor de urbanism avizate și aprobate.

În acest context, polițiștii locali cu atribuții în disciplina în construcții și afișaj stradal, din cadrul Serviciului Control – Poliția Locală Pitești, desfășoară zilnic acțiuni de verificare, atât ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni, cât și prin autosesizare.
Scopul acestor controale este identificarea lucrărilor executate fără respectarea cadrului legal și prevenirea încălcării normelor în vigoare.În dimineața zilei de luni, în urma unei sesizări primite la dispeceratul instituției, polițiștii locali s-au deplasat în zona străzii Teilor din municipiul Pitești, unde fusese semnalată demolarea unei construcții. Verificările efectuate la fața locului au confirmat cele reclamate.
Ca urmare a constatărilor, a fost întocmit proces-verbal de constatare și sancționare, conform prevederilor Legii nr. 50/1991.
Pentru astfel de fapte, legislația prevede sancțiuni contravenționale cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei, în funcție de gravitatea abaterii.

Reprezentanții Poliției Locale Pitești reamintesc cetățenilor obligația de a respecta toate normele legale privind executarea lucrărilor de construire și desființare pe raza municipiului, subliniind că nerespectarea acestora atrage sancțiuni severe și măsuri legale suplimentare. n














