Pompierii din cadrul Detașamentului Bradu au intervenit pe Autostrada A1, la kilometrul 79–80, pe sensul de deplasare către București, după ce un autoturism a căzut de pe o autoplatformă aflată în mers.La fața locului, echipajele de intervenție au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și siguranță, astfel încât să fie eliminat orice risc suplimentar pentru participanții la trafic. Autoturismul a ajuns între glisierele care separă cele două sensuri de mers, fără a bloca complet circulația. Din fericire, în urma producerii evenimentului nu au fost înregistrate victime, incidentul soldându-se exclusiv cu pagube materiale. Cauzele exacte în care autoturismul s-a desprins de pe autoplatformă urmează să fie stabilite de autoritățile competente. Traficul în zonă s-a desfășurat cu prudență pe durata intervenției.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525











