Acasă Postări recente Tineri, prinși după ce ar fi sustras bidoane cu ulei dintr-o benzinărie

Tineri, prinși după ce ar fi sustras bidoane cu ulei dintr-o benzinărie

0

Furt pe Autostrada A1

Un furt comis în plină zi, într-o stație de alimentare de pe Autostrada A1, s-a încheiat rapid cu identificarea și depistarea suspecților. Incidentul a avut loc în data de 23 februarie, în jurul orei 15:00, când polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la sustragerea mai multor bidoane cu ulei de motor din incinta unei stații peco situate la kilometrul 80.

Potrivit primelor verificări, ocupanții unui autoturism cu numere de înmatriculare străine ar fi comis fapta, după care au părăsit zona deplasându-se pe sensul de mers către Pitești. Autoturismul a fost imediat dat în atenția echipajelor aflate în serviciu.La scurt timp, mașina în cauză a fost depistată în trafic, la kilometrul 120 al Autostrada A1, pe sensul de deplasare către Curtea de Argeș. În urma opririi și verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismul era condus de un bărbat de 19 ani, iar în interior se mai aflau un bărbat de 28 de ani și o minoră de 16 ani, toți din municipiul Râmnicu Vâlcea. Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
Prejudiciul, restituit. Cercetările continuă
Cei trei au fost conduși la sediul IPJ Argeș pentru continuarea cercetărilor. Polițiștii au reușit recuperarea integrală a prejudiciului, bunurile sustrase fiind restituite reprezentantului persoanei vătămate. Anchetatorii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care fapta ar fi fost comisă, sub coordonarea procurorului de caz. Reprezentanții poliției precizează că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, precum și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.