Pericol pe Strada Paltinului
Poliția Locală Pitești a intervenit pe Strada Paltinului, la imobilul identificat cu numărul C16, ca urmare a unor sesizări privind deficiențe structurale apărute la fațada clădirii.
Echipele operative ale Poliția Locală Pitești, din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale și Serviciului Mandate, împreună cu reprezentanți ai Primăria Municipiului Pitești, au efectuat verificări la fața locului. În urma acestora, s-a constatat desprinderea unor elemente de construcție – cărămizi și bucăți de tencuială – de pe fațada blocului.

Autoritățile atrag atenția că situația reprezintă un pericol real și iminent pentru siguranța pietonilor și a bunurilor din zonă, existând riscul producerii unor accidente sau pagube materiale. În consecință, a fost emisă o somație oficială către proprietarii apartamentelor din imobilul C16, prin care li s-au impus măsuri urgente, respectiv: contractarea unei echipe specializate și autorizate pentru îndepărtarea elementelor cu risc de desprindere; executarea lucrărilor de reparații și întreținere necesare pentru readucerea clădirii într-o stare de siguranță; securizarea imediată a perimetrului prin împrejmuire și montarea de panouri de avertizare privind pericolul căderii de obiecte. Poliția Locală reamintește că, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 283 din 26 august 2021, proprietarii au obligația legală de a asigura întreținerea fațadelor imobilelor. Nerespectarea măsurilor dispuse poate atrage sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 800 și 1.500 de lei. Pentru siguranța comunității, cetățenii care observă situații similare de risc pe domeniul public sunt rugați să sesizeze de urgență Dispeceratul Poliției Locale, la numărul de telefon 0348 911. Somația va fi adusă la cunoștința proprietarilor din blocul C16 prin afișare.















