Din punctul meu de vedere
Încep cu o idee simplă pe care nu o găsiți pe Google și despre care nu vorbește nici ChatGPT, anume că înainte de a cere ceva de la alții, trebuie să ceri de la tine și de la familia ta. Este ceea ce trebuia să învețe românii încă din 1990, atunci când și-au dorit capitalism fără a avea alt capital decât propria valoare de piață și democrație fără a ști că asta presupune ajustări continue, scandal, eșecuri și redresări. În situația unică în istorie în care o țară a trecut în 72 de ore de la socialism la capitalism, era necesară educația maselor în raport cu noile realități, dar nimeni nu a fost dispus să se angajeze în acest demers, deorece fiecare actor și-a pus în prim-plan propriile interese.
În competiția de pe rețelele sociale în care fiecare profil dorește să apară ca fiind mai deștept decât alții, nimeni nu spune că datoria indivizilor și a familiilor este ca periodic să realizeze o analiză a resurselor și cheltuielilor și să genereze scenarii care să optimizeze acest raport. Asta se poate face lunar, săptămânal sau, la nevoie, chiar zi de zi. Într-o societate fluidă, a fi inteligent sau prost înseamnă în primul rând a înțelege sau nu această necesitate. Viața concretă este cel mai bun test de inteligență posibil.
În societatea românească s-a încetățenit obiceiul de a-i critica pe alții, ca proiecție perversă la necesara critică de sine. Este motivul pentru care unii români de acasă i-au criticat pe românii izolați în zona de conflict din Orientul Mijlociu, iar aceștia, la rândul lor, au criticat statul că nu le plătește repatrierea. Când acest gen de ciritică proliferează, este semn că societatea este slăbită și bolnavă.
Nu spun că nu este necesară presiunea publică asupra statului, spun doar că aceasta trebuie să fie succesivă presiunii psihologice a cetățenilor asupra lor înșiși. Deosebirea dintre statele de succes și cele mediocre sau eșuate constă în aceea că cetățenii unora au înțeles din timp că sunt primii responsabili de eventualele eșecuri, în vreme ce ai altora și-au creat o carapace în care să se ascundă, cea mai protectoare fiind dictatura. În dictatură, poți aștepta liniștit totul de la puterea politică, îți vinzi bucuros libertatea în schimbul exonerării de responsabilitate, dând la o parte ca nefiind necesar actul dureros prin care poți ajunge la concluzia că tu ești de vină pentru eșecul tău și al familiei tale.
Democrațiile își fortifică cetățenii, dictaturile îi slăbesc. Este motivul pentru care, după 50 de ani de dictatură, vedem pe aeroportul Henry Coandă cetățeni revoltați că au fost puși în situația de a lua singuri decizii cu privire la soluțiile de întoarcere din zona de război. O simplă privire în jur arată că astfel de atitudini și judecăți sunt excluse în țările dezvoltate.
Cel mai mare rău pe care Călin Georgescu și AUR îl fac românilor este că le promit o țară în care să-și poate abandona libertatea, urmând ca ei să le asigure liniștea și prosperitatea. Este total fals, deoarece, de pildă, marile fonduri de investiții precum BlackRock, Vanguard sau State Street administrează averi care depășesc cu mult PIB-ul unor state dezvoltate, deoarece complexele militar-industriale determină geostrategii și războaie, deoarece prognoza politică internațională este mai fragilă decât prognoza meteorologică, așadar a pune accentul pe capacitatea naționalismului de rezolvare a problemelor în detrimentul strategiilor individuale și familiale frizează ridicolul.
Fiecare cetățean și fiecare familie ar face bine să asimileze strategii corporatiste de plutire la suprafață și căutare a fericirii.
Problema naționalismului este că le ține oamenilor mintea ocupată cu fantasme istorice și eroice într-o epocă în care nici măcar marile familii americane gen Trump, Obama, Clinton și altele nu sunt scutite de analize continue de supraviețuire.
Cum să găsești calea dialectică între individualism și solidaritate de grup, comunitară și națională – iată o provocare pentru fiecare țară care se respectă și, mai ales, pentru fiecare timp de civilizație. Deocamdată, avem în fața ochilor doar soluții extreme, de la libertatea sexuală și de folosire a halucinogenelor din Occident, la rigoarea impusă de dictaturile din Orient. Într-o zonă este zeificată libertatea, în cealaltă este chemat în ajutor Allah sau Partidul Comunist.
Soluțiile miraculoase nu există, civilizațiile vor evolua sau se vor autodistruge. Există însă posibile strategii individuale, presupuse a fi subînțelese. Partidele de stânga ar face bine ca pe lângă politici publice socialiste să vină și cu o educație adecvată. Poți ajuta familiile sărace pe termen scurt, dar în evoluție trebuie să le explici ce au de făcut celor asupra cărora planează riscul de sărăcie, așa precum partidele de dreapta ar trebui să se ocupe de educația economică a investitorilor mici și mijlocii, iar și unii și ceilalți să educe cetățenii în legătură cu atenuarea riscurilor globale. Un buget național echilibrat este benefic, dar mai importantă este educația pe termen lung bazată pe principiul lui Robert D. Kaplan potrivit căruia ”trebuie să gândim tragic pentru a evita tragedia”.
”Tragedia, care stă la baza conștiinței de sine și semnifică pierderea iluziilor, este esențială pentru dezvoltarea individualității, care s-a manifestat pentru prima oară în Grecia clasică și a dus în cele din urmă la apariția democrației occidentale”, ne avertizează autorul citat.
Statul trebuie să le spună cetățenilor săi ce să facă în condiții de haos și nesiguranță, dar pentru asta cineva ar trebui să-și asume faptul că orice societate umană este fundamental nesigură, oricât de bine ar fi condusă.
Trebuie să înveți cum poți scăpa într-o lume în care scapă cine poate. n
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
