Acasă Postări recente Controale masive pe șoselele din Argeș

Controale masive pe șoselele din Argeș

0

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au desfășurat în ultimele 24 de ore o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Activitățile au vizat, în special, combaterea conducerii cu viteză excesivă, precum și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, două dintre principalele cauze care pot conduce la producerea unor evenimente rutiere grave. În cadrul acțiunilor organizate pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, polițiștii rutieri au instituit nu mai puțin de 76 de filtre rutiere. Controalele au fost desfășurate în colaborare cu polițiștii de ordine publică, dar și cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul transportului rutier, respectiv Registrul Auto Român (R.A.R.) și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.). Pe parcursul verificărilor, oamenii legii au efectuat 279 de testări cu aparatele din dotare, pentru depistarea consumului de alcool sau a substanțelor cu efect psihoactiv în rândul conducătorilor auto. Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației rutiere, valoarea totală a amenzilor depășind 75.000 de lei. Totodată, în urma neregulilor depistate, au fost reținute 12 permise de conducere și retrase 29 de certificate de înmatriculare, ca măsuri complementare dispuse de polițiști. Dintre sancțiunile aplicate, 79 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. În trei dintre cazuri, viteza înregistrată a depășit cu mai mult de 50 km/h limita legală admisă, situații în care polițiștii au dispus și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce.