Mașină în flăcări pe drumul spre Stoenești
Momente de panică pentru un șofer din municipiul Câmpulung, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost cuprins de flăcări în timp ce se deplasa pe drumul de ieșire din oraș, spre localitatea Stoenești.
Incendiul a izbucnit în timp ce mașina era în mers, iar conducătorul auto a reușit să oprească la timp și să iasă din vehicul. La scurt timp, flăcările au cuprins aproape întreaga mașină, iar martorii aflați în trafic au alertat autoritățile.
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Câmpulung, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
„Am văzut fum ieșind de sub capotă și, în câteva momente, mașina a fost cuprinsă de flăcări. Șoferul a coborât imediat și s-a îndepărtat de autoturism. Din fericire, nu era rănit, dar era foarte speriat”, a povestit unul dintre șoferii aflați în trafic.
Un alt martor spune că focul s-a extins extrem de repede. „În câteva minute ardea aproape toată mașina. Am oprit și noi pe margine și am sunat la 112. Pompierii au ajuns destul de repede, dar autoturismul era deja distrus”, a declarat acesta.
Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă autoturismul a fost afectat în proporție de aproximativ 95%. Potrivit primelor verificări efectuate de pompieri, cauza probabilă a incendiului ar fi fost un scurtcircuit electric la instalația autoturismului. n













